Zeci de mii de persoane s-au adunat miercuri dimineata la Hiroshima pentru a comemora 69 de ani de la lansarea primei bombe atomice a istoriei, care a devastat acest oras din vestul Japoniei, scrie AFP.

Hiroshima, 6 august 1945Foto: Agerpres

Cativa supravietuitori, parinti ai victimelor, oficiali guvernamentali dar si delegatii externe au tinut un moment de reculegere la ora 08,15 (23,15 GMT), cand in urma cu 69 de ani, in 6 august 1945, bombardierul american Enola Gay a lansat bomba care a transformat orasul intr-un infern nuclear.

140.000 de oameni au murit fie pe loc, fie in urma expunerii la radiatii, de la momentul lansarii bombei si pana in decembrie.

Dupa bombardarea Hiroshimei a urmat Nagasaki (sud-vest) in 9 august, soldata cu peste 70.000 de morti. Aceste atacuri au precipitat capitularea Japoniei si sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in 15 august 1945.

Militand fervent impotriva armelor nucleare, primarul Hiroshimei, Kazumi Matsui, i-a cerut presedintelui american Barack Obama "si tuturor liderilor natiunilor care detin arma nucleara sa vina sa viziteze orasele bombei A cat mai curand posibil".

"Daca o veti face, veti fi convinsi ca armele nucleare sunt raul absolut si ca nu mai trebuie permis ca ele sa existe", a spus primarul.

El l-a criticat si pe premierul Shinzo Abe care la inceputul lui iulie a "reinterpretat" Constitutia pacifista a tarii pentru a permite fortelor nipone sa participe la operatiuni militare externe.

Articolul 9 al Constitutiei din 1947 consacra pacifismul Japoniei si renuntarea "pentru totdeauna" la razboi.

Hazard al istoriei: ultimul mebru al echipajului Enola Gay, Theodore van Kirk, a murit la varsta de 93 de ani si a fost inmormantat in 5 august.