Un "atac terorist" s-a soldat cu zeci de morti si de raniti la Xinjiang, regiune musulmana din nord-vestul Chinei, a anuntat marti agentia oficiala de presa China Noua, preluata de AFP.

O banda de atacatori "inarmati cu cutite" a atacat luni dimineata un post de politie si cladiri oficiale in districtul Shache - sau Yarkand in limba uigura - a precizat China Noua.

"Zeci de civili de credinta uiguri (minoritatea musulmana majoritara in Xinjiang) si Han (etnia majoritara in China) au fost ucisi sau raniti", a precizat agentia de presa, citand politia locala.

"Politistii prezenti la fata locului au fost doborati de zeci de membri ai bandei. (...) Potrivit primelor elemente ale anchetei, este vorba de un atac terorist premeditat", potrivit sursei citate.

China s-a confruntat in ultimele luni cu o serie de atacuri sangeroase in locuri publice, in Xinjiang si in alte zone, imputate de autoritati islamistilor uiguri.

Un atentat sinucigas, in mai, intr-o piata din Urumqi, capitala Xinjiang, s-a soldat cu 43 de morti, printre care si cei patru agresori, si o suta de raniti.

Drept reactie, Beijingul a anuntat o vasta campanie de lupta antiterorista, care s-a tradus prin zeci de arestari, condamnari masive, expunerea publiac a "teroristilor" si executii la capatul unor procese expeditive.

Xinjiang numara peste noua milioane de uiguri, musulmani turcofoni, iar autoritatile spun ca o aripa radicala este responsabila de atentatele din ultimele luni.

ONG-urile pentru apararea drepturilor omului afirma insa ca politica represiva a Beijingului fata de cultura si religia uigurilor alimenteaza tensiunile si violentele din regiune.

Numerosi uiguri, ostili tutelei Beijingului, se declara victime ale discriminarii si ale lipsei de investitii in Xinjiang.