O racheta antitanc a fost trasa asupra casei primarului din orasul Liov, bastion nationalist din vestul Ucrainei, au anuntat sambata autoritatile, care au deschis o ancheta pentru "atentat terorist", relateaza AFP.

Racheta, care a fost trasa vineri seara, in jurul orei locale 23.00 (23.00, ora Romaniei), a lovit un colt al casei, goala la momentul atacului, avariind acoperisul, o grinda si spargand mai multe ferestre, a anuntat Primaria intr-un comunicat.

Primarul Andrii Sadovyi, una dintre figurile-cheie ale miscarii pro-europene de contestare a regimului presedintelui pro-rus Viktor Ianukovici, destituit in februarie, se afla la acel moment in vacanta cu familia sa.

"O ancheta a fost deschisa pentru atentat terorist", a declarat seful politiei locale, Serghei Ziubanenko.

"Din cate stiu eu, nu s-a tras niciodata la Liov cu lansatoare de rachete", a reactionat Sadovyi, primar din 2006, reputat pentru reformele sale de succes si pentru ca a transformat Liov in una dintre destinatiile turistice din Europa de Est.

"Nu am conflicte politice care sa ma faca tinta unui asemenea atac", a adaugat el.

Liov, un oras cu 750.000 de locuitori situat in apropiere de frontiera cu Polonia, este un bastion nationalist si ucrainofon al tarii.

Doua regiuni din estul rusofon al Ucrainei, Donetsk si Lugansk, sunt afectate in prezent de o insurectie armata separatista pro-rusa, inspirata, potrivit Kievului, de Rusia.

Un alt primar, Oleg Baiev, din orasul Kremenciuk, in regiunea Poltava (centru-est), a fost impuscat mortal sambata, in apropierea locuintei sale, a anuntat Ministerul ucrainean de Interne.