Uniunea Europeana si-a extins in mod semnificativ, joi, sanctiunile tintite impotriva Rusiei si pregateste activ o suplimentare a acestora cu masuri care sa loveasca direct economia rusa, scrie AFP.

UE a adaugat pe lista sa neagra 15 personalitati si 18 entitati acuzate de sustinerea separatistilor din estul Ucrainei, au informat surse europene la finalul unei reuniuni a ambasadorilor celor 28 de state membre, la Bruxelles. Cele 18 entitati sunt noua companii si noua institutii.

Consiliul statelor membre UE a confirmat intr-un comunicat ca au fost adaugate noi nume pe lista persoanelor si entitatilor vizate de inghetarea averilor si de interdictia de a intra in UE, insa nu a confirmat nicio cifra.

Lista urmeaza sa fie publicata vineri dupa-amiaza in Jurnalul Oficial al UE. Aceasta cuprinde pana in prezent 72 de personalitati ruse si ucrainene pro-ruse, precum si doua entitati cu sediul in Crimeea, peninsula ucraineana anexata de Rusia in luna martie.

Aceste noi sanctiuni tintite au fost decise de principiu de catre sefii de stat si de guvern ai UE la 16 iulie, in absenta unor eforturi din partea Moscovei pentru detensionarea situatiei din Ucraina.

Insa doborarea, in ziua imediat urmatoare, a unui avion malaezian in estul Ucrainei, atribuita unui tir cu racheta lansat de separatistii pro-rusi, a determinat UE sa ia serios in considerare trecerea la o noua faza de sanctiuni, care sa vizeze sectoare intregi ale economiei ruse.

Aceasta inasprire a sanctiunilor, sustinuta de saptamani de mai multe tari din estul Europei, n-a fost pusa in aplicare din cauza lipsei unui acord unanim. Pana in prezent, mai multe state membre s-au aratat reticente de teama consecintelor asupra propriilor economii.

Joi, ambasadorii au inceput sa examineze un document elaborat de Comisia Europeana, care prezinta mai multe optiuni. Nicio decizie nu a fost luata, insa o noua reuniune este prevazuta pentru vineri. "Au facut progrese", a declarat o sursa europeana. Cei 28 de ambasadori au discutat de asemenea despre masuri care vizeaza "restrictionarea comertului cu Crimeea si Sevastopol si a investitiilor" in aceasta regiune.

Potrivit documentului Comisiei Europene, vazut de Financial Times, UE ia in calcul taierea surselor de finantare europene pentru bancile in care statul rus detine mai mult de 50% din actiuni. Un scenariu de lucru, UE ar urma sa interzica oricarui individ sau entitate europeana sa investeasca in bonduri, actiuni sau instrumente financiare ale acestor bani, ceea ce ar reprezenta o lovitura dura pentru sectorul financiar rus - deja afectat de sanctiunile aplicate pina acum de UE si SUA.