O racheta lansata de pe teritoriul sirian a cazut duminica seara in partea ocupata de Israel a Platoului Golan, a anuntat armata israeliana, precizand ca incidentul nu s-a soldat cu victime. "Consideram ca nu este vorba de o (racheta) pierduta", a anuntat un purtator de cuvant al armatei, adaugand ca racheta a cazut intr-o zona nelocuita, anunta Mediafax.

Armata nu a precizat daca acest tir a fost efectuat dintr-o zona controlata de forte siriene sau de rebeli.

Israelul nu a ripostat acestui tir de racheta, care este, de fapt, primul tir dinspre Siria dupa sase zile de la inceputul ofensivei israeliene impotriva Fasiei Gaza.

Anterior, un adolescent arab israelian a fost ucis in iunie in Platoul Golan, in urma unor tiruri atribuite armatei israeliene.