Cancelarul german Angela Merkel a inceput duminica o vizita de trei zile in China, a saptea din 2005, agenda discutiilor cu oficialii de la Beijing fiind dominata de chestiuni economice si comerciale. Merkel este insotita de o delegatie de antreprenori germani, potrivit Mediafax.

Cancelarul a aterizat la Chengdu, in sud-vestul Chinei, unde s-a intalnit cu oficiali locali, dupa care s-a deplasat la Beijing, pentru o intrevedere cu premierul chinez Li Keqiang.

Pentru Germania, cea mai mare economie europeana, China este o piata esentiala, de dezvoltarea careia au beneficiat in special producatorii germani de autoturisme si utilaje.

Pe de alta parte, Germania reprezinta un partener important pentru China din perspectiva tehnologiilor avansate ale companiilor germane, scrie AFP.

China este cea mai mare piata de export din Asia pentru companiile germane, cu vanzari de 67 de miliarde de euro anul trecut. Totodata, Germania este cea mai mare piata europeana pentru China, cu exporturi de 73 de miliarde de euro in aceeasi perioada.

Cancelarul are programata si o intalnire cu presedintele chinez Xi Jinping.

Chestiunea complicata a respectarii drepturilor omului in China ar putea fi abordata in discutiile private, o abordare considerata de germani mai eficienta decat criticarea publica a Beijingului, potrivit AFP.

Divergentele in aceasta privinta abunda, incepand cu o expozitie de amploare la Beijing dedicata artistului disident Ai Weiwei, cea mai mare organizata pana in prezent, la care acesta nu a putut participa, insa, din cauza unei interdictii impuse de Beijing.