Jean-Claude Juncker a fost nominalizat de liderii europeni la presedintia Comisiei Europene, in cadrul summit-ului de vineri de la Bruxelles. Potrivit Reuters, Juncker a primit 26 de voturi pentru si doua impotriva - din partea premierului britanic, David Cameron, si al celui ungar, Viktor Orban, care si-au exprimat in mai multe randuri obiectiile legate de numirea lui Juncker (PPE).

Jean-Claude JunckerFoto: Comisia Europeana

Este pentru prima data cand se organizeaza un astfel de vot, nominalizarea fiind facuta pana acum prin consens in randul liderilor europeni.

“Le-am spus liderilor UE ca vor ajunge sa regrete noul proces de alegere al presedintelui Comisiei. Intotdeauna ma voi lupta pentru interesele Marii Britanii”, a scris Cameron pe Twitter.

Confirmarea nominalizarii a fost anuntata de presedintele Consiliului European Herman Van Rompuy pe Twitter.

Juncker, fostul premier al Luxemburgului, urmeaza sa apara in fata Parlamentului European care va vota pe 16 iulie confirmarea sa.

Initial, Cameron reunise in jurul sau cativa aliati care nu il doreau pe Juncker, insa acestia l-au parasit unul dupa altul.

Suedezul Fredrik Reinfeldt a anuntat miercuri ca este favorabil unei nominalizari a lui Juncker, dupa ce orgnizase, in urma cu doua saptamani, o reuniune anti-Juncker la Harpsund. Un alt aliat, premierul olandez Mark Rutte, s-a raliat si el acestei pozitii.

Omologul lor ungar Viktor Orban se declara in continuare ferm impotriva nominalizarii fostului premier luxemburghez.

Cameron il considera pe fostul premier luxemburghez un federalist si un om al trecutului prea putin inclinat sa implementeze reformele pe care el le considera necesare.

Cine este Jean-Claude Juncker - Mister Euro cheltuit cu grija

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker a fost desemnat drept candidat al Partidului Popular European pentru functia de presedinte al Comisiei Europene, la Congresul de la Dublin, din 6-7 martie 2014, cu sprijinul Uniunii Crestin Democrate (CDU), a cancelarului german Angela Merkel.

Jean-Claude Juncker, in varsta de 59 de ani, a ocupat functia de prim-ministru al Luxemburgului in perioada 1995-2013, la momentul incheierii mandatului fiind cel mai longeviv premier din Uniunea Europeana. Unul dintre artizanii monedei euro, el a fost si primul presedinte permanent al Eurogrupului (in perioada 2005-2013), care reuneste ministrii de Finante din tarile zonei euro.

Un pro-european convins, Juncker are o lunga si bogata experienta in administratie si politica. Nascut in 1954, intr-un orasel de 1.000 de locuitori din vestul Luxemburgului, Juncker a facut liceul in Belgia, la Clairefontaine, bacalaureatul l-a luat in Luxemburg, iar la facultate s-a dus in Franta, la Strasbourg, unde a terminat Dreptul.

Jean-Claude Juncker a intrat in politica la varsta de 20 de ani, in Partidul Popular Crestin Social, caruia avea sa-i ramana fidel si dupa aproape 4 decenii. Inca din 1982 a patruns in administratie, parcurgand drumul de la "Junior", cum ii spunea marele cancelar al Germaniei Helmut Kohl acum cu 30 de ani, la "Mister Euro", cum este supranumit acum.

Pe tot acest lung drum, in urma lui Juncker ramanea fumul de tigara. Luxemburghezul nu lasa tigara dintre degete nici pe holurile institutiilor europene, spun cei care il cunosc. Nici paharul de coniac nu-i lipsea la sedintele cu ministrii de finante din zona euro.

De-a lungul timplului, Jean-Claude Juncker a primit zeci de distinctii, printre care si Steaua Romaniei in Grad de Mare Cruce, conferita in anul 2003, de catre presedintele de atunci, Ion Iliescu.

De numele lui Jean Claude-Juncker sunt legate o serie de programe si reforme ale Uniunii Europene:

  • In perioada in care Luxemburgul a detinut presedinta rotativa a Consiliului UE, in a doua jumatate a anului 1997, sub conducerea lui Jean-Claude Juncker a fost demarat "Procesul Luxemburg", menit sa combata somajul in Uniunea Europeana.
  • In 2005, cand Marele Ducat a asigurat inca o data presedintia rotativa a Consiliului UE, eforturile lui Juncker au condus la reformele din cadrul Pactului pentru Stabilitate si Crestere.
  • Juncker a reusit sa revitalizeze si Strategia Lisabona, cu accent pe dimensiunea sociala si de mediu.
  • In anul 1991, pe cand detinea functa de presedinte al Consiliului Afaceri Financiare, Jean-Claude Juncker a fost unul dintre arhitectii Tratatului de la Maastricht, in special in ceea ce priveste sectiunea dedicata uniunii economice si monetare.

Manifestul electoral adoptat de PPE odata cu candidatura lui Juncker, la Dublin, prevede, printre altele:

  • Politica de austeritate si controlul cheltuielilor. Partidul Popular European se lauda cu politcile de austeritate ale guvernelor PPE, din anii 2009 si 2010, "care au reacționat rapid și decisiv, trăgând Europa înapoi de pe marginea prapastiei". "Acum stabilim agenda de reforme economice si consolidarea bugetară favorabilă creșterii și crearii de locuri de muncă în statele membre". In context, PPE isi acuza competitorii ca "politica de tipul <>", promovata de acestia, "a cauzat criza, de la bun inceput si creste riscul declansarii unei noi crize". "Partidele socialiste aleg abordarea gresita a reformelor economice, ele cred ca cresterea economica vine din cheltuieli iresponsabile sau din redistribuirea banilor altora".
  • Locurile de munca. PPE spune ca va "crea conditii mai favorabile pentru IMM-uri, firme de familie, start-up-uri, finantarea sectorului de cercetare-dezvoltare, investiitii private si acces mai facil la credite"
  • Libera circulatie. "PPE vede mobilitatea ca pe un drept absolut care aduce beneficii oamenilor, afacerilor si economiei: oferind cetatenilor nostri libertatea de a munci acasa si in strainatate".
  • Sectorul bancar. "PPE considera ca euro este o moneda de incredere, care asigura stabilitate politica si ne face mai competitivi international". PPE promite ca "va reforma pietele financiare astfel incat toate bancile din UE sa respecte aceleasi reguli". Global, PPE "va cauta un cadru mai bun de reglementare a pietelor financiare".
  • Integrarea europeana. PPE acuza partidele eurosceptice, "care cer separarea si divizarea", ca "isi slabesc propriile tari, economii si relatii cu ceilalti".  
  • Aparare. PPE sustine ca va "impulsiona capacitatile Europei in politica externa, securitate si aparare, intarindu-i abilitatea de a actiona in lume".
  • Extinderea UE. PPE se exprima pentru "prudenta in extiderea UE" si pentru pastrarea valorilor Uniunii Europene referitoare la identitate si la criteriile politice si economice. Totusi, popularii europeni vor ca UE sa sprijine "democratiile fragile din Europa de Est".
  • TTIP. Partidul Popular European sustine "construirea unui parteneriat transatlantic bazat pe incredere". "Impreuna, UE si SUA pot sa preia conducerea in dezvoltarea de strategii care sa combata amenintarile si provocarile globale. O piata libera transatlantica va contribui la accelerarea cresterii economice si a veniturilor din comert, cread mai multe locuri de munca si prosperitate pentru cetatenii europeni. "PPE saluta negocierile cu SUA, atat timp cat acordul protejeaza standardele inalte ale Europei si elementele importante ale identitatii nastre europene".