Norvegia va interzice cersitul in locurile publice, in virtutea unui amendament dezbatut luni in Parlament, o masura controversata care va afecta in special romii, scrie AFP.

Textul prezentat de guvernul de dreapta prevede autorizarea primariilor sa interzica cersitul local incepand din vara lui 2014, inainte de o interdictie nationala incepand cu vara lui 2015. Daca nu se intampla nimic extraordinar, textul urmeaza sa fie adoptat.

Provenit din Partidul Progresului (FrP), formatiune de dreapta populista si impotriva migratiei, ministrul Justitiei Anders Anundsen a invocat "o legatura" intre cersetorie si delicventa, in special furt.

Potrivit autoritatilor, Oslo se confrunta cu acelasi numar de furturi din buzunare ca si Berlinul, la o populatie de sapte ori mai mica.

Cersetoria, acolo unde va fi interzisa, este pasibila de o amenda sau o pedeapsa de pana la trei luni de inchisoare.

Masura ar urma sa penalizeze in special tiganii. Din cei 194 de cersetori numarati in Oslo in 2012, doar sapte erau norvegieni. "Ceilalti sunt in principal cetateni romani", de origine roma, potrivit ministerului Justitiei, care a precizat ca din 69 de romani controlati aproape toti aveau cazier judiciar in Norvegia.

Reprezentantul Stangii socialiste (opozitia) Baard Vegar Solhjell a facut o legatura intre interzicerea cersetoriei si descurajarea acestei minoritati de a intra in Norvegia.

"Cum sa credem ca, in 200 de ani, aceasta nu va fi asimilata cu o tentativa de a impiedica intrarea romilor in regat?", a spus Solhjell, referindu-se la un articol - astazi abolit si considerat rusinos - al Constitutiei norvegiene care interzicea intrarea evreilor in tara in urma cu 200 de ani.

Sustinuta de majoritatea opiniei publice, interdictia risca sa aiba efecte contrare scopului declarat, au denuntat anumite asociatii de aparare a drepturilor minoritatilor.

Cei care cersesc "vor fi constrans si recurga si mai mult la delicventa", a apreciat la televiziunea TV2 Nyhetskanalen presedinta une asociatii pentru toxicomani, Arild Knutsen.

Norvegia nu face decat sa restabileasca o interdictie care a fost in vigoare pana in 2005. Alte tari europene au astfel de interdictii nationale (Marea Britanie, Danemarca) sau locale.

Amendamentul, care urmeaza sa fie adoptat in prima lectura luni seara, va fi definitiv adoptat intr-o saptamana. Guvernul minoritar format de conservatori si populisti a obtinut sprijinul partidului centrist agrarian pentru acest proiect.