Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat o Rezolutie privind drepturile minoritatilor in Europa, in care se arata ca autonomia teritoriala poate contribui la protejarea drepturilor minoritatilor, aceasta fiind doar una dintre modalitatile prin care se pot asigura aceste drepturi, transmite Mediafax.

Rezolutia, adoptata marti, stipuleaza faptul ca protectia drepturilor minoritatilor nationale trebuie sa ramana "o prioritate pe agenda politica" si subliniaza ca beneficiile acestei protectii nu se limiteaza la minoritati, ci "vor aduce stabilitate, dezvoltare economica si prosperitate pentru toti".

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) recomanda statelor membre sa ia in considerare "diferitele forme de protejare a drepturilor persoanelor apartinand minoritatilor nationale in baza celor mai bune practici". Una dintre aceste forme poate fi autonomia teritoriala, se mai arata in text. "In acest sens, Adunarea reaminteste Rezolutia 1334/2003 privind experientele pozitive ale regiunilor autonome ca sursa de inspiratie pentru rezolvarea conflictelor in Europa, care stipuleaza ca stabilirea unei entitati autonome poate fi privita ca parte a procesului de democratizare", scrie in text.

Totodata, Adunarea saluta adoptarea Rezolutiei 361/2013 de catre Congresul autoritatilor locale si regionale al Consiliului Europei privind regiunile si teritoriile cu un statut special in Europa. Rezolutia recunoaste faptul ca statutul special acordat unor regiuni "a adus stabilitate si prosperitate acestor regiuni si statelor" respective.

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei considera "ca autoguvernarea teritoriala poate contribui in mod eficace la protejarea drepturilor minoritatilor de o maniera colectiva si evitand asimilarea". De asemenea, Adunarea considera ca "un element esential' al protejarii drepturilor minoritatilor nationale" il constituie "respectul dreptului la identitate comuna, care include cultura, religia, limba si traditiile". Minoritatile au dreptul sa-si mentina si sa-si dezvolte propriile lor institutii si "ar trebui sa primeasca o protectie colectiva, asa cum este stipulata in Recomandarea 1735 din 2006".

APCE recomanda tarilor membre ale Consiliului Europei sa se ghideze dupa cele mai bune practici in domeniu, dand ca exemplu autonomia Tirolului de Sud, situatia minoritatii suedeze din Finlanda si alte state unde sunt garantate drepturi colective.