Arhitectul japonez Shigeru Ban primeste in 2014 prestigiosul premiu pentru arhitectura - Pritzker Prize, potrivit anununtului facut la inceputul acestei saptamani de site-ul pritzkerprize.com. Shigeru Ban are 56 de ani si s-a nascut in Tokyo, Japonia. De-a lungul carierei sale, Ban a proiectat Centrul Pompidou-Metz din Franta, pavilionul Japoniei la Expo 2000 Hannover, zeci de case si cladiri de birouri, insa poate cea mai importanta parte a muncii sale o reprezinta ingenioasele adaposturi pentru refugiati construite din carton.

Foto:

Munca umanitara a lui Ban a inceput ca raspuns la conflictul din 1994 din Rwanda, care a aruncat milioane de de oameni in conditii de viata tragice. Ban a propus Organizatiei Natiunilor Unite realizarea unor adaposturi de carton pentru refugiati si imediat a fost angajat ca si consultant al organizatiei. Dupa cutremurul din 1995, Kobe, Japonia, Ban si-a demonstrat din nou priceperea, realizand case din tuburi de carton - Paper Log House - iar fundatia acestora a fost realizata din saci de nisip si cutii de bere goale. Tot in Kobe, Ban a realizat "Biserica de hartie", un centru comunitar pentru victimele cutremurului. Cladirea a fost dezansamblata si trimisa in Taiwan in 2008.

Shigeru Ban are birouri de arhitectura in Tokyo, Paris si New York.

"Shigeru Ban a realizat un design inovativ si elegant in lucrarile realizate pentru clientii sai, persoane private, folosind insa aceleasi abordare si in lucrarile realizate in scop umanitar. Timp de 20 de ani, Ban a calatorit in toata lumea, in zonele afectate de dezastre naturale, ca sa lucreze cu localnicii, voluntari si studenti pentru a construi adaposturi simple, reciclabile si ieftine. De la cartiere de locuinte private pana la cladiri de birouri, muzee, sali de concerte si cladiri publice, Ban este recunoscut pentru originalitate, solutii economice si inventive, care nu se bazeaza insa pe solutii de inalta tehnologie, comune de astazi", se arata in anuntul postat pe pritzkerprize.com.

"Faptul ca am primit acest premiu este o mare onoare pentru mine, insa ma obliga sa fiu mai atent, sa am mai multa grija. Trebuie sa ii ascult cu multa atentie pe oamenii cu care lucrez, atat in proiectele rezidentiale private, cat si in munca legata de dezastrele naturale. Vad acest premiu ca pe o incurajare pentru a-mi continua munca, nu sa schimb directia, ci sa cresc", a declarat Shigeru Ban citat de pritzkerprize.com.