Aproximativ 200 de chinezi isi arata marti furia si disperarea in fata ambasadei Malaeziei la Beijing, in urma anuntului ca avionul Boeing 777, disparut misterios in 8 martie si in care erau rudele lor s-a prabusit in Oceanul Indian . "Aduceti inapoi pe ai nostri!" striga persoane indurerate, unii plangand.

Fortele de ordine impiedica accesul lor in ambasada, scrie AFP. Aceste rude ale victimelor locuiesc de mai mult de doua saptamani intr-un hotel din capitala chineza unde au fost organizate intalniri regulate cu oficiali ai Malaysia Airlines. Circulatia in zona ambasadei este blocata.

Ei poarta tricouri inscriptionate special pentru acest protest, sugerand faptul ca nu este o actiune spontana, asa cum spune presa chineza.

" Fiul meu, fiul meu, aduceti-mi inapoi fiul!", a strigat un tata in lacrimi, inconjurat de altii oameni fluturand pumnul si cerand sa se intalneasca oficiali din Malaezia.

"Guvernul malaezian este un criminal ", au strigat alti protestatari, potrivit unui corespondent AFP la fata locului.

"Draga mea, nu -mi pot imagina sa traiesc fara tine!", scria pe o pancarta.

Unii protestatari au incercat sa intre cu forta in ambasada, dar au fost impinsi inapoi de fortele de securitate . Multe dintre aceste familii chineze sunt inca convinse ca autoritatile din Kuala Lumpur le ascund adevarul despre cursa disparuta misterios in 8 martie, ziua in care cursa cu detinatia Beijing a disparut de pe ecranele radarelor civile. Erau la bord 153 de chinezi.

Prim-ministrul malaezian Najib Razak a anuntat luni ca avionul s-a prabusit in Oceanul Indian, fara a face lumina cu privire la circumstantele disparitiei zborului MH370.

Familiile pasagerilor chinezi sunt in agonie si nu cred ca a fost un accident. Multi sunt furiosi si cred ca autoritatile din Malaezia le ascund adevarul. Vedeti marturiile oamenilor indurerati, in clipul de mai jos.