Presedintele Rusiei Vladimir Putin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2014, iar conflictul actual din Ucraina ar putea de asemenea figura pe agenda comitetului Nobel, relateaza Reuters,fiind vorba de o lista preliminara.

Vladimir PutinFoto: Agerpres/Xinhua

Un numar record de 278 de candidati, inclusiv 47 de organizatii, au primit nominalizari pentru acest premiu in 2014, a declarat directorul Institutului norvegian, Geir Lundestad.

Membrii comitetului s-au intalnit marti pentru a isi adauga propriile lor propuneri, acestea concentrandu-se pe tensiunile recent din lume.

“O parte din obiectivul primei intalniri a comitetului este sa ia in considerare evenimente recente, iar membrii comisiei incearca sa anticipeze care ar putea fi evolutiile potentiale in punctele fierbinti din punct de vedere politic”, a spus Lundestad, citat de Reuters.

Intre aceste nominalizari initiale figureaza si Papa Francisc si fostul consultant NSA Edward Snowden, precum si cativa activisti rusi care au militat pentru drepturile omului.

Comitetul urmeaza sa dezbata si conflictele intre protestatari si autoritati care au loc in Thailanda si Venezuela.

"Primim un numar din ce in ce mai mare de nominalizari de la oameni din tari care nu au trimis niciodata nominalizari", a precizat Lundestad.

Marti, comitetul si-a restrans lista la un numar de 25-40 si o va restrange la circa 12 pana la sfarsitul lunii aprilie.