Administratia americana discuta cu Congresul despre posibilitatea impunerii unor sanctiuni Ucrainei, care se confrunta cu grave tulburari politice, a anuntat joi diplomatia americana citata de AFP.

Washingtonul a mai vehiculat de cateva ori pana acum posibilitatea adoptarii unor sanctiuni impotriva Kievului si cei mai inalti conducatori americani, printre care si presedintele Barack Obama, si-au exprimat opinia despre criza din Ucraina.

Vicepresedintele Joe Biden i-a telefonat de doua ori presedintelui ucrainean Viktor Ianukovici. SUA "au retras vizele pentru mai multi ucraineni implicati in violentele impotriva manifestantilor pasnici", a reamintit purtatorul de cuvant a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki. "Vom discuta despre sanctiuni, dar nu a fost luata nicio decizie", a adaugat oficialul american. Psaki a precizat ca, pentru prima data, au loc "consultari cu membri ai Congresului".

Pe de alta parte, secretarul de Stat american John Kerry se va intalni cu principalii lideri ai opozitiei ucrainene, cu ocazia Conferintei de Securitate de la Munchen, in Germania, au anuntat joi seara oficiali americani de rang inalt.

Sambata dupa-amiaza, Kerry "va avea ocazia sa-i intalneasca, pentru prima data, liderii opozitiei ucrainene", a declarat un oficial din cadrul Departamentului de Stat american, inainte de plecarea secretarului de stat in Germania intr-o vizita de trei zile.

  • Cititi aici si aici corespondentele HotNews din mijlocul protestelor din Kiev.