Ghetarii din Alpii italieni se topesc incet dand la iveala ororile Marelui Razboi, pastrate in gheata timp de aproape un secol, relateaza The Telegraph. In septembrie 2013, in mica statiune de schi Pejo din nordul Italiei, 500 de oameni au participat la inmormantarea a doi soldati decedati intr-o batalie ce a avut loc in mai 1918. Pejo, candva satul aflat la cea mai inalta altitudine din intregul imperiu Austro-Ungar, a fost scena unui episod putin cunoscut insa spectaculos al Primului Razboi Mondial.
In 1914 , atat Trentino - provincia in care se afla Pejo - cat si provincia vecina Tirolul de Sud au fost domenii habsburgice. Italia, recent unificata si dornica sa isi stabileasca frontiere permanente, percepea cele doua provincii, dar si Trieste, drept proprietatea sa. In mai 1915, Italia a intrat in razboi de partea Aliatilor, cu scopul de a obtine aceste provincii.
Conflictul se afla deja in plina desfasurare pe fronturile de vest si de est, iar prin intrarea Italiei se crea un alt treilea front, intins intre Alpii Iulieni, pe care acum Italia ii imparte cu Slovenia, la masivul Ortler, aproape de frontiera cu Elvetia. Cea mai mare parte a frontului de peste 400 km presupunea lupta la altitudini de peste 1980 de metri, necesitand noi strategii de razboi.
Italienii aveau deja trupe de vanatori de munte iar austriecii au creat un echivalent - Kaiserschutzen. Acestia erau sustinuti de artilerie si de ingineri care au construit o intreaga infrastructura de razboi la altitudine, inclusiv transee sapate de gheata si teleferice rudimentare pentru transportul de oameni si munitie spre varfuri.
In deceniile care au urmat armistitiului, ca urmare a incalzirii globale, ghetarii au inceput sa se retraga treptat, dezvaluind ramasitele razboiului. Materialele care au inceput sa apara in anii 1990 erau remarcabil de bine conservate. Printre acestea se numara o scrisoare de dragoste adresata unei Maria si care nu a fost trimisa, si o oda adusa unui paduche, "prieten in zilele mele lungi", mazgalita pe o pagina de jurnal de catre un soldat austriac.
Ghetarul Presena
Au inceput sa apara mai apoi cadavrele, cel mai adesea mumificate. Cei doi soldati ingropati in septembrie 2013 erau austrieci, blonzi cu ochi albastri, in varsta de 17, respectiv 18 ani. Tinerii au murit pe ghetarul Presena si au fost ingropati intr-o crevasa de catre camarazii lor. Ambii aveau in cranii gauri provocate de gloante. Unul dintre ei avea bagata in moletiera o lingura, practica obisnuita printre soldatii care schimbau transeele.
Franco Nicolis, de la Oficiului Patrimoniului Arheologic din capitala provinciei, Trento, a declarat ca primul sau gand, atunci cand i-a vazut, s-a indreptat catre mamele lor: "Par contemporani. Ies din gheata (aratand- n.red.) asa cum au intrat". Cel mai probabil, mamele celor doi soldati nu au aflat niciodata care a fost soarta fiilor lor, spune Nicolis.
Una dintre ciudateniile Razboiului Alb a fost faptul ca atat Alpinii - trupele italiene de vanatori de munte - cat si Kaiserschutzen au recrutat localnici care stiau muntii, ceea ce inseamna ca, de multe ori, se stiau si unii pe altii, iar loialitatile erau impartite. "Exista multe povesti cu oameni care, in toiul bataliei, auzeau vocea unui frate sau a unui var", sustine Nicolis.
Cel mai necrutator dusman, pentru ambele tabere, era insa vremea, care a ucis mai multi oameni decat bataliile. La astfel de altitudini, temperatura poate sa scada pana la -30 grade Celsius, iar "moartea alba" - moartea provocata de o avalansa - a revendicat mii de vieti.
Oamenii din Pejo au trait toate aceste evenimente istorice pentru ca, spre deosebire de locuitorii din alte sate aflate in prima linie, ei au ramas pe loc. "Imparatul a decretat ca acest sat nu ar trebui sa fie evacuat. Fiind cel mai inalt sat din imperiu, era un simbol - un mesaj pentru restul", povesteste Angelo Dalpez, primarul din Pejo.
Locuitorii din Pejo au lucrat ca hamali si furnizori de hrana, s-au ocupat de raniti, au ingropat mortii si au fost martori la remodelarea peisajului ancestral - varful San Matteo a fost redus de bombardamente cu circa 6 m.
In 1919 a fost semnat Tratatul de la Saint - Germain - en - Laye prin care Trentino era dat Italiei. "Nu a existat niciodata o ciocnire, o revolutie. A fost, in intregime, o tranzitie lina", explica Nicolis. Localnicii s-au simtit intotdeauna autonomi in regiunea lor de frontiera montana, iar in noul aranjament guvernul italian le-a acordat un anumit grad de autonomie. Si-au pastrat obiceiurile austriece si au vorbit in continuare limba italiana - una dintre cele 12 limbi oficiale ale imperiului - insa nu si-au uitat niciodata istoria. Multe dintre rudele lor au luptat de partea habsburgica, iar atunci cand soldatii au inceput sa apara din gheata, localnicii s-au gandit la ei ca fiindu-le bunici sau strabunici.
Muzeul Razboiului din Trentino
In 2004, Maurizio Vicenzi, un ghid montan local si director al muzeului din Pejo dedicat razboiului a carui familie a luptat pentru austrieci, a dat peste ramasitele mumificate a trei soldati habsburgici atarnand cu capul in jos dintr-un perete de gheata in apropiere San Matteo - la peste 3600 m altitudine. Cei trei erau neinarmati si aveau bandaje in buzunare, sugerand ca acestia ar fi putut fi brancardieri care au murit in ultima batalie pentru munte, disputata la 3 septembrie 1918. Atunci cand un patolog a primit permisiunea de a studia unul dintre cadavre, pentru a incerca sa inteleaga procesul de mumificare, a izbucnit un val de proteste in randul localnicilor care au simtit ca le sunt profanati mortii.
Cei trei au fost ingropati in morminte nemarcate in cimitirul din San Rocco, unde au fost ulterior inhumati si cei doi soldati de pe ghetarul Presena.
Corpurile neinsufletite au trecut mai intai prin laboratorul antropologului medico-legal Daniel Guido, din Vincenza. Prioritatea echipei conduse de Guido este identificarea soldatilor, lucru dificil de facut. Desi in cele mai multe cazuri se poate extrage ADN, informatiile contextuale cu privire la moartea lor lipsesc, astfel incat nu pot fi gasite potentialele rude pentru o comparatie ADN.
Primul Razboi Mondial in Marmolada (la est de Trento)
Un alt exemplu al luptelor din aceasta zona il reprezinta Punta Linke. In 2005, Maurizio Vincenzi a inceput explorarea unei zone numite Punta Linke, aflat la 1980 de m deasupra satului Pejo. A gasit o pestera naturala in gheata cu material imprastiat pe intreaga suprafata - caschete din otel, cutii cu munitii, incaltaminte de protectie din paie - si si-a dat seama ca dedesubt se afla o intreaga structura pe care a investigat-o ulterior cu ajutorul unor prieteni din Pejo. Au excavat o cabana din lemn - post de la un teleferic care aproviziona trupele.
Cabana se sprijina de varful muntos Punta Linke si este legata de acesta prin tuneluri cu o lungime de peste 30 de m.
Ramasitele razboiului la Punta Linke
