Guvernul olandez vrea ca detinutii sa contribuie la costul incarcerarii cu pana la 16 euro pentru fiecare noapte petrecuta in spatele gratiilor, in limita a doi ani, a anuntat luni Ministerul Justitiei, scrie AFP.

Pentru fiecare persoana aflata in detentie, autoritatile platesc zilnic 250 de euro. Daca va trece de Parlament, noua lege va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2015.

Conform unei propuneri similare, detinutii vor contribui si la costurile anchetei la care sunt supusi, aceasta masura urmand sa aduca 65 de milioane de euro anual statului olandez.

Olanda a anuntat in 2013 inchiderea a douazeci de inchisori, ca parte a reducerilor bugetare. In penitenciarele active se afla arestate aproximativ 12.000 de persoane.