Disensiunile post-belice din Bosnia se regasesc in lupta pentru ridicarea unor monumente pe locul unor cunoscute inchisori din timpul razboiului. Un reportaj de Katarina Panic realizat in cadrul programului Balkan Fellowship for Journalistic Excellence.

OmarskaFoto: Balkan Investigative Reporting Network

Convoiul de masini se indreapta catre destinatie intr-un nor de praf. Dupa numerele de inmatriculare, masinile sunt din toata Europa: Norvegia, Elvetia, Germania si Slovenia. Drumul e lung catre mina de fier din Omarska.

In cea mai mare parte vizitatorii sunt refugiati bosniaci care – insotiti de copii lor – revin sa marcheze ziua in care s-a inchis o cunoscuta inchisoare din timpul razboiului.

Se estimateaza ca intre 3000 si 6000 de oameni au fost detinuti la Omarska, in vara anului 1992.

Ceremonia de comemorare de la Omarska de desfasoara in absenta unui monument permanent.

Tabara a fost in stapanirea sarbilor bosniaci care detineau puterea in zona. Prizonierii lor erau in majoritate bosniaci si croati din regiune, care – din cauza etniei si a religiei – erau vazuti ca un grup aparte, diferit de sarbi.

Hundreds of the prisoners who passed through Omarska would die or remain unaccounted for. Years later, the survivors would speak at the war crimes court in The Hague, revealing the torture, rapes, starvation, mutilation and arbitrary beatings that characterised prison life.

Sute de prizonieri care au trecut pe la Omarska au murit sau au disparut pur si simplu. Peste ani, in fata Curtii de la Haga, supravietuitorii au dezvaluit tortura, violurile, infometarea, mutilarile si bataia care marcau viata in lagar.

Atrocitatile s-au petrecut imediat dupa dezmembrarea Iugoslaviei, la izbucnirea a ceea ce avea sa devina cel mai sangeros conflict din Europa, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Fostii prizonieri si activistii vorbesc despre Omarska ca despre un lagar de concentrare din zilele noastre. Cei mai multi dintre detinuti erau civili, victim ale unei camanii de purificare etnica, si nu luptatori capturati.

Totusi, Omarska rareori se gandeste la trecutul sau intunecat. Vizitatorii care au participat la comemorarea oficiala din 26 august 2013 nu ar fi fost primiti in alta zi a anului. si chiar daca ar putea intra, nimic nu aminteste de ororile din 1992. La Omarska nu exista nici un monument care sa aminteasca de oamenii care au suferit acolo.

“E dureros”, spune Edin Okanovic, al carui tata a fost ucis in lagar. “in orasul meu natal doar sarbii au monumente. Noi, bosniacii, suntem discriminati. Ca si cand noua nu ni s-ar fi intamplat nimic”.

Supravietiuitorii de la Omarska lupta pentru ridicarea unui monument la mina de fier. Dar autoritatile locale, dominate de sarbii bosniaci, le-au respins cererile.

Disputa a trezit atat critica reprezentantilor institutiilor europene care – alaturi de Statele Unite – supervizeaza aplicarea Acordului de pace in Bosnia, cat si a gigantului international ArcelorMittal care in prezent exploateaza mina din Omarska.

Atat compania cat si oficialii straini declara ca isi doresc rezolvarea situatiei, dar si ca – in cele din urma – este responsabilitatea bosniacilor sa ajunga la o intelegere.

Astfel ca solicitarile lor de a ridica un monument au ajuns intr-un punct mort ce reflecta consecintele razboiului insusi.

Conflictul din Bosnia s-a soldat cu impartirea de facto a tarii in doua entitati autonome – un sector al sarbilor bosniaci si unul al croatilor bosniaci.

Fiecare tabara isi cinsteste mortii ridicand monumente pe teritoriul pe care il contoleaza, dar refuza acest drept dusmanilor din timpul razboiului care, de obicei, doresc sa amplaseze monumente in fostele centre de detentie.

Varianta completa a articolului poate fi citita pe Balkan Insight.