Un elicopter militar american s-a prabusit, miercuri, in regiunea americana Norfolk, statul Virginia, dupa un incident similar petrecut marti intr-o regiune britanica avand acelasi nume, relateaza presa americana citat de Mediafax.

UPDATE: Un membru al echipajului elicopterului militar prabusit in SUA a murit

Un elicopter militar s-a prabusit miercuri dimineata in Oceanul Atlantic in largul orasului Norfolk, in estul Statelor Unite, cu cinci persoane la bord, un accident soldat cu un mort, au anuntat Fortele Navale americane.

Aparatul de tip MH-53E Sea Dragon s-a prabusit in jurul orei locale 11.30 (18.30, ora Romaniei) in largul imensei baze navale americane din statul Virginia.

"Cinci persoane se aflau la bord. Patru au fost recuperate", a declarat pentru AFP un oficial din cadrul Fortelor Navale americane.

Unul dintre membrii recuperati ai echipajului a decedat, iar ceilalti trei se afla sub observare intr-un spital din Norfolk, precizeaza un comunicat al Fortelor Navale americane. Cautarile celei de-a cincea persoane aflate la bordul elicopterului militar prabusit continua.

Elicopterul militar apartinand Fortelor Navale americane s-a prabusit in momentul in care efectua un antrenament de rutina.