Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

NSA ar fi interceptat comunicatiile telefonice a 35 de lideri ai planetei

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 25 octombrie 2013, 7:03 Actualitate | Internaţional


Un oficial al administratiei americane a transmis numerele de telefon a 35 de lideri ai planetei Agentiei Nationale americane pentru Securitate (NSA), care le-a pus sub ascultare, a dezvaluit joi The Guardian citand documente oferite de Edward Snowden, potrivit Mediafax.

Casa Alba a refuzat joi
sa precizeze daca Statele Unite au spionat in trecut comunicatiile cancelarului german Angela Merkel, in plina criza diplomatica cu Berlinul, scrie AFP, iar presedintele Parlamentului European cere suspendarea negocierilor intre UE si SUA pentru acordul de liber-schimb din aceleasi motive.

Potrivit noilor documente publicate in cotidianul britanic, NSA "a interceptat convorbirile telefonice a 35 de lideri ai planetei, dupa ce un oficial al administratiei americane i-a transmis numerele de telefon".

La originea acestor dezvaluiri se afla fostul consultant al NSA Edward Snowden, refugiat in prezent in Rusia.

Potrivit acestui document intern, care dateaza din 27 octombrie 2006, NSA "incurajeaza oficiali de rang inalt din cadrul Executivului sa partajeze agendele lor de adrese cu agentia".

Unul dintre acesti oficiali a transmis NSA "200 de numere, dintre care 35 ale liderilor planetei", mentioneaza membri NSA intr-un document. Totusi, ei subliniaza ca aceste interceptari au dat putine rezultate.

The Guardian sustine ca a contactat administratia Obama in legatura cu acest document, dar aceasta a refuzat sa comenteze.

Purtatorul de cuvant al presedintiei americane, Jay Carney, a declarat ca nu va comenta "acuzatiile specifice care au fost facute", in legatura cu posibila interceptare in trecut a convorbirilor telefonice ale lui Merkel.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2510 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by