Justitia din Grecia i-a pus sub acuzare, luni, pentru "rapire", pe cei doi falsi parinti ai misterioasei fetite descoperite intr-o tabara de romi din apropiere de Larisa, in centrul Greciei, si i-a plasat in arest preventiv, scrie AFP.

Decizia judiciara, anuntata de unul dintre avocatii cuplului, Kostas Katsavos, a fost luata pe fondul puternicei emotii, in Grecia si in strainatate, suscitata de descoperirea, miercuri, in timpul unui control de rutina efectuat de politie, a acestui copil blond cu ochii verzi, cu o varsta cuprinsa intre patru si sase ani.

Aceasta era crescuta cu cuplul incriminat si care, dupa testele ADN, s-a dovedit ca nu avea nicio legatura de rudenie cu fetita.

Decizia a fost anuntata dupa depozitia cuplului, un barbat de 39 de ani si o femeie de 40 de ani.

Cei doi mai sunt acuzati de falsificare de acte, a precizat avocatul, mentionand ca este vorba despre falsificarea certificatului de nastere al fetitei depus la primaria din Atena.

Falsii parinti au declarat in fata justitiei ca fetita le-a fost incredintata, imediat dupa nastere, de "tatal sau biologic, un rom bulgar, si de mama sa", de aceeasi etnie, potrivit agentiei grecesti de presa Ana.

Fata, care raspunde la prenumele de Maria, ar avea patru ani, a spus politia, dar presa locala spune ca ar avea cinci sau sase ani.

In fata tribunalului, aproximativ 30 de membri ai etniei roma au asteptat decizia justitiei, timp de cateva ore.

Mandat international

Autoritatile nu isi pot explica pentru moment cum a ajuns copilul in tabara de romi.

Supranumita "ingerul blond" de presa elena, fetita tine prima pagina a ziarelor grecesti in ultimele zile.

Politia a afirmat ca examineaza toate pistele si a inceput reanalizarea cazurilor de trafic de copii cu tarile limitrofe Greciei, printre care Bulgaria.

Un mandat international a fost emis, iar Interpolul efectueaza si el cercetari.

In 2011, atunci cand traficul de copii bulgari era in plina expansiune, o operatiune comuna a politiilor din cele doua tari a condus la arestarea a zece bulgari si a doi greci, acuzati ca au adus in Grecia 17 femei bulgare insarcinate, pentru a le vinde apoi copiii.

Traficul de copii este facilitat in Grecia de lacunele legislative legate de regimul adoptiilor, in special cand este vorba de copii straini, acuza expertii.