Statul federal american a trimis in somaj tehnic, pentru prima oara in ultimii 17 ani, sute de mii de functionari, in lipsa unui acord asupra bugetului in Congres, o masura extrema care nu vizeaza insa sectoarele cheie precum securitatea, scrie AFP.

In ciuda intenselor negocierilor intense si a unei seri de dute-vino intre Senat, cu majoritate democrata, si Camera Reprezentantilor, dominata de republicani, niciun proiect de lege a finantelor nu a putut fi adoptat la timp pentru inceputul exercitiului bugetar 2014, respectiv marti, ora 00,00 (04,00 GMT).

Inchiderea statului federal nu ar trebui insa sa aiba decat un impact limitat asupra primei economii mondiale, spre deosebire de cel pe care l-ar avea un impas persistent legat de ridicarea plafonului datoriei. Acesta ar trebui sa faca obiectul unui acord pana in 17 octombrie, in caz contrar SUA riscand sa nu mai poata face fata obligatiilor financiare.

Casa Alba a ordonat luni, cu putin timp inaintea miezului noptii, agentiilor federale sa declanseze incetarea partiala a activitatilor si trimiterea in concediu fara plata a personalului "neesential", pana cand Congresul adopta un buget.

Barack Obama avertizase luni ca o paralizie federala va avea "consecinte economice foarte reale pentru oameni in viata reala, si imediat".

"Au facut-o intr-adevar", si-a exprimat el nemultumirea, pe Twitter, la putin timp dupa miezul noptii.

Presedintele a promulgat o lege care garanteaza militarilor ca vor fi platiti indiferent ce se intampla. "Voi si familiile voastre meritati mai mult decat disfunctionalitatile la care asistam in Congres", le-a transmis el soldatilor, intr-un mesaj video.

Esecul marcheaza varful a 33 de luni de tensiuni continue asupra bugetului intre democrati si republicani, care au preluat controlul asupra Camerei in ianuarie 2011, dupa alegerea a zeci de membri ai Tea Party.

Departamentul Apararii si agentia de protectie a mediului, toate serviciile federale sunt somate sa-si reduca imediat efectivele la minimul necesar, uneori la doar 5% din personal.

Securitatea nationala si serviciile esentiale, precum operatiunile militare, controlul aerian si inchisorile, sunt exceptate de la aceste masuri.

Dar aproximativ 800.000 de functionari considerati neesentiali, din totalul de peste doua milioane, vor avea la dispozitie patru ore marti dimineata pentru a se prezenta la birou, pentru a-si anula reuniunile si pentru a merge acasa, fara garantia unei plati retroactive.

Toate parcurile naturale ale tarii, gestionate de National Park Service, inclusiv imensele Yosemite si Grand Canyon, precum si muzeele si monumentele din Washington vor fi inchise pentru public.

Dar, potrivit economistilor, efectul asupra economiei va fi modest, daca paralizia nu dureaza nu dureaza decat cateva zile.

La acest moment, paralizia temporara a statului federal nu a starnit emotie pe pietele financiare internationale, care erau in crestere in Europa si Asia. Dar pietele raman prudente, concentrandu-se pe data-cheie 17 octombrie pentru plafonul datoriei americane.

Un blocaj generat de "Obamacare"

Democratii si republicanii arunca vina de la unii la altii.

"Este o rusine ca acesti oameni, alesi pentru a reprezenta tara, sfarsesc prin a reprezenta Tea Party si anarhistii", a acuzat Harry Reid, seful majoritatii democrate din Senat.

"Senatul persista sa respinga oferta noastra", a declarat John Boehner, presedintele Camerei, in jurul orei 05,00 GMT. Republicanii au adoptat o motiune care vizeaza convocarea unei comisii bilaterale, dar Senatul ar urma sa o respinga.

O serie de analisti si politicieni spun ca opinia publica va arunca vina asupra republicanilor. Acestia "vor fi perceputi ca fiind cei care au blocat si provocat incetarea activitatilor statului federal", a declarat luni seara senatorul John McCain.

Motivul blocarii este "Obamacare", numele acordat reformei sistemului de sanatate promovate de Barack Obama. Republicanii cer ca orice acord bugetar sa revina, de o maniera sau alta, asupra acestei legi emblematice din primul mandat al lui Barack Obama, si care a fost votata in 2010. Incepand de marti, milioane de americani privati de o asigurare de sanatate se vor putea inscrie pe internet pentru a beneficia de o asigurare subventionata incepand cu ianuarie 2014.

Orice american va trebui sa fie asigurat incepand cu aceasta data, sub amenintarea unei penalitati fiscale simbolice (95 de dolari in 2014).

Aceasta obligatie, validata de Curtea Suprema, este asimilata cu un abuz de putere de catre republicani. Ei sustin ca legea nu este pregatita pentru a intra in vigoare, in conditiile in care guvernul a recunoscut ca sistemele informatice nu vor fi operationale inca din primele zile.

Senatul si Camera isi vor relua lucrarile marti, incepand cu ora 13,30 GMT.