Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri seara in unanimitate, o rezolutie care reglementeaza distrugerea arsenalul chimic sirian al regimului condus de Bashar Al-Assad, scrie AFP. Votul constituie un progres diplomatic major, deoarece este vorba despre prima rezolutie adoptata de Consiliu de la declansarea conflictului sirian in martie 2011. In trei ocazii, Moscova si Beijingul au facut uz de dreptul de veto fata de proiecte de rezolutii.

SiriaFoto: Agerpres

"In aceasta seara, comunitatea internationala si-a indeplinit misiunea", a comentat in urma votului secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. "Este primul semn de speranta pentru Siria dupa multa vreme", a adaugat el. Pe de alta parte, Ban a confirmat ca la jumatatea lunii noiembrie va fi organizata conferinta de pace asupra Siriei, numita "Geneva 2".

Presedintele american, Barack Obama, a declarat vineri, inainte de reuniunea Consiliului, ca acordul asupra unei rezolutii a ONU privind distrugerea arsenalului de arme chimice sirian este "o victorie uriasa pentru comunitatea internationala".

In acelasi timp, Consiliul executiv al Organizatiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a validat sambata foaia de parcurs privind distrugerea arsenalului de arme chimice ale Siriei, a anuntat purtatorul de cuvant al OIAC, citat de AFP.

"Decizia este adoptata si intra in vigoare imediat", a declarat purtatorul de cuvant al OIAC, Michael Luhan jurnalistilor aflati in fata cladirii organizatiei, la Haga.

Potrivit documentului, toate amplasamentele inscrise in lista oficiala predata de Siria pe 19 septembrie Organizatiei pentru Interzicerea Armelor Chimice urmeaza sa fie inspectate in termen de cel mult 30 de zile de la adoptarea foii de parcurs.

In cazul in care Siria nu va respecta acest plan, care prevede distrugerea completa a arsenalului chimic pana la jumatatea lui 2014, OIAC va putea "supune problema direct atentiei" ONU.