Statele Unite ale Americii au semnat, miercuri, primul tratat al ONU care reglementeaza comertul international cu arme conventionale. SUA sunt cel mai mare exportator de arme din lume, cu 30% din piata si circa 90 de miliarde de dolari anual, informeaza AFP.

Adoptat la 2 aprilie de catre Adunarea Generala a ONU, dupa sapte ani de negocieri, tratatul este primul document international major de dezarmare dupa tratatul de interzicere a testelor nucleare din 1996.

"Scopul este de a preveni ca armele sa ajunga in mainile teroristilor si ale persoanelor necinstite", a declarat secretarul de stat John Kerry, dupa semnarea documentului la sediul ONU din New York.

"Acest tratat sporeste securitatea noastra si securitatea la nivel mondial, fara a submina legitimitatea comertului international cu arme conventionale", a adaugat Kerry.