O dezbatere aprinsa despre filosoful secolului al 18-lea Immanuel Kant a degenerat intr-o bataie cu pumni intre doi barbati care stateau la coada pentru bere, in timpul unui festival local in Rostov-pe-Don (sudul Rusiei), relateaza RIA Novosti in pagina electronica.

Dezbaterea s-a incheiat cand unul dintre barbati a scos un pistol cu aer si l-a impuscat pe celalalt in cap, a precizat politia intr-un comunicat.

Atacatorul a fugit de la locul faptei, insa a fost prins ulterior. Celalalt barbat nu a fost ranit grav, insa a necesitat internare in spital.

Potrivit presei locale, cei doi barbati aveau pana in 30 de ani.

RIA Novosti precizeaza ca cel care a tras risca pana la 10 ani de inchisoare, timp in care ar putea reflecta la filosofia lui Kant, care a dezvoltat ideea unei legi universale de moralitate.