Autoritatile din Republica Moldova au cerut politiei ca limba in care li se dau comenzi cainilor sa fie doar romana, potrivit Publika.md.

Acest lucru este prevazut intr-o intelegere de colaborare dintre Ministerele Afacerilor Interne din Republica Moldova si Romania. Specialistii saluta initiativa, dar spun ca doar noile generatii de caini vor putea fi instruiti astfel. Mai mult, in prezent nu exista carti specializate pentru dresarea patrupezilor in romana.

In prezent, cainii de serviciu din Republica Moldova sunt dresati in limba romana, rusa, dar si franceza.

Potrivit site-ului Publika.md, Unii specialisti spun ca patrupezii dresati intr-o anumita limba nu mai pot fi invatati sa reactioneze la comenzi in alta.

"Sisitemul nervos la caine se intareste mai bine la varsta de un an si deja daca a fost educat si dresat intr-o limba, la el s-a format comanda in limba in care a fost instruit. Sa-l perfectezi in alta limba, el nu stie ce vrei tu de la el", a explicat Ghenadie Bivol, inspector chinolog superior.

Si lipsa cartilor de specialitate pentru dresarea patrupezilor in limba romana este o problema.

"La noi in tara nu este posibil de procurat carti in limba romana, nu este introdusa nicio carte. Este o bariera foarte mare, fiindca trebuie sa ne dezvoltam, dar nu avem tematica", a mentionat directorul Centrului Chinologic, Leonid Belii.