Autoritatile israeliene au eliberat, marti seara, 26 de detinuti palestinieni, in cadrul unui angajament pe care statul evreu l-a asumat in cadrul negocierilor cu Autoritatea Palestiniana, afirma surse citate de site-ul Ynetnews, transmite Mediafax.

Cei 26 de palestinieni, care fac parte dintr-un grup de 104 detinuti ce urmeaza sa fie eliberati, au fost arestati in perioada 1985 - 2001 si vor reveni la familiile lor din Cisiordania si Fasia Gaza.

Printre detinutii eliberati se numara trei membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei, doi membri ai miscarii islamiste Hamas si unul al Jihadului Islamic.

Cincisprezece detinuti locuiesc in Fasia Gaza si au fost eliberati la frontiera cu acest teritoriu.

Detinutii au fost eliberati din Penitenciarul Ayalon, unde fusesera adusi luni seara.

In total, Israelul va elibera 104 detinuti palestinieni, in patru etape.