Jurnalistul Glenn Greenwald, colaborator al The Guardian in Brazilia, a declarat marti ca a primit aproape 20.000 de documente secrete de la fugitivul american Edward Snowden care a primit azil din partea Moscovei, potrivit Mediafax.

Greenwald a facut aceste declaratii in fata Comisiei de relatii externe a Senatului din Brazilia, care il audiaza cu privire la dezvaluirile fostului consultant NSA Edward Snowden despre amploarea programului de supraveghere a comunicatiilor electronice de catre serviciile de informatii americane.

"Nu am numarat exact, insa mi-a trimis intre 15.000 si 20.000 de documente, foarte, foarte complete si foarte lungi", a declarat Greenwald, un jurnalist american aflat la originea primelor dezvaluiri in cazul Snowden pentru cotidianul britanic The Guardian.

"Articolele pe care le-am publicat reprezinta o parte foarte mica" a continutului acestor documente, a adaugat acesta fara a da alte specificatii.

"Vor fi cu siguranta mai multe dezvaluiri despre spionajul realizat de guvernul Statelor Unite si guvernele aliate (...), care au patruns, la fel ca si in cazul primelor, in sistemele (de comunicatii) ale Braziliei si Americii latine", a adaugat jurnalistul, intrebat de senatorii brazilieni.

Greenwald a publicat recent in cotidianul brazilian O Globo articole bazate pe documente primite de la Snowden, conform carora Brazilia facea parte dintr-o retea de 16 baze de spionaj operate de serviciile de informatii americane, citeaza Mediafax.

Intr-un interviu pentru AFP, Greenwald a explicat la 10 iulie ca aceste documente i-au fost inmanate personal de catre Snowden, cu care s-a intalnit la Hong Kong unde fostul consultant al NSA se refugiase temporar dupa de a fugit din SUA.

Statele membre ale Mercosur au repetat, luni, fata de secretarul general al ONU "indignarea" lor cu privire la practicile de spionaj ale Statelor Unite dezvaluite de Snowden, fara a reclama totusi masuri precise.