Secretarul american al Justitiei, procurorul general Eric Holder, a dat asigurari Rusiei ca Edward Snowden nu va fi nici torturat, nici condamnat la moarte in cazul revenirii in Statele Unite, doua motive aduse in sprijinul cererii sale de azil, scrie AFP.

Edward SnowdenFoto: Captura The Guardian

Intr-o scrisoare adresata omologului sau rus Alexandre Konovalov, document a carui copie a fost obtinuta vineri de AFP, Holder combate motivele invocate de Snowden pentru a putea primi azil politic in Rusia.

Fostul consultant al Agentiei Nationale de Securitate NSA, aflat la originea dezvaluirilor despre programele americane de interceptare a comunicatiilor, este blocat din 23 iunie in zona de tranzit a aeroportului Sheremetyevo din Moscova si a cerut un azil provizoriu Rusiei.

Cazul fugarului american deterioreaza relatiile deja dificile dintre cele doua tari, chiar daca purtatorul de cuvant al presedintelui rus Vladimir Putin a sustinut vineri ca acesta "n-a fost si nu este pe agenda" sefului statului.

In scrisoarea sa, Eric Holder considera "nefondate" temerile avansate de Snowden in sprijinul cererii sale de azil si da "asigurari".

Statele Unite "nu vor cere pedeapsa cu moartea" impotriva tanarului de 30 de ani, afirma Eric Holder in scrisoare.

"Capetele de acuzare formulate impotriva lui nu prevad aceasta posibilitate, iar Statele Unite nu vor cere pedeapsa cu moartea, chiar daca Snowden ar trebui inculpat pentru capete de acuzare suplimentare pasibile de pedeapsa cu moartea, a detaliat el.

Edward Snowden, pus sub acuzare pentru fapte de spionaj, va fi judecat de un tribunal civil, cu toate garantiile constitutionale acordate drepturilor apararii, a mai spus secretarul american.

Cat despre teama lui Snowden, vehiculata de mass media, de a fi torturat la revenirea pe teritoriul american, Eric Holder a replicat: "Snowden nu va fi torturat. Tortura este ilegala in Statele Unite".

Secretarul american a mentionat de asemenea ca Snowden "poate calatori" si poate parasi Rusia.

"In pofida revocarii pasaportului sau la 22 iunie 2013, Snowden ramane cetatean american. El este eligibil sa primeasca un pasaport cu valabilitate limitata pentru un retur direct in Statele Unite", a precizat Holder, adaugand ca tara sa este pregatita sa-i ofere "imediat" acest document.

"Credem ca aceste asigurari date elimina motivele pentru care Snowden considera ca ar trebui tratat drept refugiat sau beneficiar de azil, temporar ori de alt tip", a concluzionat secretarul american al Justitiei.

Autoritatile ruse au informat, joi, cu privire la existenta acestei scrisori, precizand ca ea nu contine nicio cerere de extradare.