Trenul care s-a lovit de parapetul de protectie si s-a rasturnat miercuri la Santiago de Compostela, in nord-vestul Spaniei, accident in care si-au pierdut viata 80 de persoane, "a franat prea tarziu", scrie vineri cotidianul El Pais, iar agentia AFP noteaza ca ancheta pare sa se orienteze spre o posibila deficienta a sistemului de franare.

Primele imagini cu accidentul de tren din SpaniaFoto: Captura YouTube

Accidentul s-a produs in momentul in care trenul care venea din Madrid a intrat intr-un viraj foarte strans, denumit A Grandeira, la circa patru kilometri de gara din Santiago de Compostela. Trenul circula pe o linie de mare viteza, dar in zona respectiva exista o interdictie de 80 de kilometri pe ora.

"Sistemele de alerta ale caii ferate au intrat in actiune dupa ce au observat ca Francisco Jose Garzon Amo, conductorul trenului, circula cu 190 de kilometri la ora, in conditiile in care nu ar fi trebuit sa depaseasca 80", scrie vineri El Pais, care a prezentat cu o zi in urma o conversatie dintre conductor si personalul garii, chiar inainte de accident.

"Alarma, asa cum a recunoscut chiar conductorul, s-a aprins pe tabloul de bord si el a incercat sa franeze, fara insa a putea sa impiedice tragedia", adauga cotidianul.

Barbatul, in varsta de 52 de ani, lucreaza de 30 de ani la Renfe, compania publica spaniola a cailor ferate, si din 2000 pe postul de conductor. O scurta inregistrare video difuzata joi arata cum trenul intra cu viteza in curba stransa, se izbeste de parapet si deraiaza.

Usor ranit in urma accidentului, barbatul a fost plasat sub supravegherea politiei la spitalul unde este internat si va fi audiat in scurt timp de anchetatori.

"Ar fi trebuit sa am 80 si merg cu 190", a spus conductorul, potrivit inregistrarii unei convorbiri radio cu personalul din gara.

Calea ferata este echipata cu un sistem de control automat al vitezei, denumit ERTMS. Dar acesta "nu era instalat" exact in acest loc, a explicat joi Juan Jesus Garcia Fraile, secretar general al sindicatului spaniol al conductorilor de tren.

Sistemul aflat in functiune pe acest tronson este ASFA (Anuncio de señales y frenado automatico), care controleaza in special respectarea semnelor de semnalizare si care este "un sistem un pic mai dependent de factorul uman", a precizat acesta.