Un nou guvern egiptean, in care lipsesc partidele islamiste, a depus juramantul marti la Cairo, la mai putin de doua saptamani de la inlaturarea de catre armata a presedintelui Mohamed Morsi, in timp ce Egiptul ramane zguduit de violente mortale, relateaza AFP.

Noul guvern format in Egipt dupa destituirea presedintelui islamist Mohamed Morsi a depus juramantul marti, in cadrul unei ceremonii transmise in direct de televiziunea de stat, scrie Agerpres.

Ministrii au depus pe rand juramantul in fata presedintelui interimar desemnat de catre armata, Adly Mansour, in prezenta premierului Hazem Beblawi.

Portofoliul Afacerilor Externe i-a revenit lui Nabil Fahmy, care a fost ambasador la Washington in perioada 1999-2008, iar cel al Finantelor lui Ahmad Galal, economist care a lucrat la Banca Mondiala.

Ministerul Apararii a ramas in continuare la generalul Abdel Fattah Al-Sissi, care a jucat un rol-cheie in destituirea lui Morsi, la 3 iulie. Generalul Sissi este si viceprim-ministru.

Si-a pastrat functia si ministrul de interne, Mohammed Ibrahim, responsabil de activitatea politiei.

Cel putin trei ministere revin in noul executiv unor femei, intre care cel al Sanatatii.

Miscarea Fratii Musulmani nu recunoaste noul Guvern egiptean

Miscarea Fratii Musulmani a anuntat ca nu recunoaste legitimitatea noului Guvern egiptean. "Nu recunoastem nici legitimitatea, nici autoritatea acestui Guvern", a comunicat miscarea islamista, potrivit Mediafax.

Noul premier, Hazem Beblawi, invitase miscarea Fratii Musulmani sa participe la alcatuirea Guvernului, dar invitatia a fost respinsa.

Egiptul traverseaza o perioada de criza care a atins punctul culminant pe 3 iulie, cand armata l-a demis pe presedintele islamist Mohamed Morsi, in ceea ce multi analisti considera a fi o lovitura de stat militara. In prezent, presedinte interimar al Egiptului este Adly Mansour, seful Curtii Constitutionale.

Din 3 iulie, violentele care au avut loc in Egipt s-au soldat cu peste 100 de morti.

In nopatea de luni spre marti, sapte persoane au fost ucise si peste 260 au fost ranite in cursul unor noi manifestatii la care au participat de zeci de mii de sustinatori ai lui Mohamed Morsi.