Cinci persoane au fost ucise, iar aproximativ o suta au evadat dupa o revolta de amploare survenita joi seara intr-o institutie penitenciara indoneziana aflata in continuare sub controlul detinutilor, anunta Mediafax. "Cinci persoane au murit, dintre care trei detinuti si doi membri ai personalului institutiei", a anuntat pentru AFP Heru Prakoso, purtator de cuvant al politiei provinciale din North Sumatra (nord-vest), adaugand ca o suta de detinuti erau fugari, printre care si "terorisi".

"Am capturat 55 de evadati, intre care trei condamnati pentru acte de terorism", a precizat el. Intre "95 si 100" de detinuti sunt in continuare fugari, printre care "sase condamnati pentru acte de terorism", a continuat el.

"Inca nu am putut sa preluam din nou controlul inchisorii", a recunoscut purtatorul de cuvant, adaugand ca au fost mobilizati 1.000 de politisti si militari.

Detinutii institutiei penitenciare Tanjung Gusta din Medan, capitala provinciei North Sumatra, s-au revoltat in cursul serii de joi din cauza lipsei de curent electric, care afecta de dimineata inchisoarea suprapopulata.

Absenta electricitatii a blocat furnizarea apei, scoasa din fantani cu ajutorul pompelor, fapt ce-i impiedica pe unii detinuti sa faca baile indispensabilile inainte de rugaciune in aceasta perioada sacra a Ramadanului. Inchisoarea adaposteste 2.600 de detinuti la o capacitate de cel putin 500, potrivit presei locale.

Detinutii au atacat gardieni si au dat foc unor birouri ale inchisorii. Profitand de agitatie, 150 de detinuti au incercat sa evadeze.

Inchisoarea adapostea si 11 detinuti condamnati in virtutea legii antiterorismului, unii pentru ca au facut parte dintr-o tabara de antrenament a militantilor in provincia vecina Aceh, unde o rebeliune separatista a durat timp de decenii, altii pentru ca au jefuit banci in vederea finantarii unor acte de terorism, a precizat Heru Prakoso.

Incendiul a fost stins in cursul noptii de joi spre vineri. Sute de politisti si militari sunt mobilizati in fata institutiei penitenciare cu pereti arsi, in timp ce, in interior, detinutii s-au adunat in curtea inchisorii, pe unde se deplaseaza liber, a constatat un jurnalist al AFP.

Aproximativ 20 de militari au primit permisiunea detinutilor de a intra, cu scopul de a purta negocieri. In schimb, accesul politistilor a fost refuzat. "Nu ne plac politistii. Ei sunt barbari, ne opresc si ne bat", a strigat un detinut aflat in interiorul inchisorii.

Negocierile ar trebui sa inceapa in cursul zilei intre sapte reprezentanti ai detinutilor si un oficial de rang inalt al Ministerului indonezian pentru Justitie si Drepturile Omului, a precizat Prakoso.