Sambata seara, Istanbulul a recidivat. Din nou ciocniri violente intre manifestanti si politie. Dupa verdictul unui tribunal administrativ care a anulat planul de constructie a unui complex comercial in locul parcului Gezi, activistii au vrut sa patrunda in zona delimitata de fortele de ordine. Rezultatul: agentia Reuters descrie cele mai violente actiuni ale politiei de la inceputul manifestatiilor din Turcia. Sute de persoane ranite, alte cateva sute arestate, printre care zeci de jurnalisti. In tot acest haos, medicii sunt mereu la datorie. Iar povestea lor este prea putin spusa.

Drumul catre unul din cele mai cunoscute “shot baruri” din Istanbul trece printr-un un labirint de strazi inguste situate in imediata apropiere a pietei Taksim. Clientii stau des pe treptele cladirilor din cauza lipsei scaunelor de afara. La o saptamana dupa evacuarea violenta a parcului Gezi, atmosfera de aici e una vesela. In 15 iunie insa, lucrurile stateau cu totul altfel. Ahmet Erol* imi arata localul. Un spatiu stramt, la parterul unei cladiri vechi. Partea dreapta e dominata de barul lung in spatele caruia sunt aliniate militareste sticle de tarie si alte ingrediente pentru cocktailuri. Peretii din stanga poarta o oglinda lunga cat tot barul si o polita ingusta ce suporta numai latimea paharelor. In sambata aceea, Erol improviza o clinica de campanie in care trata manifestantii raniti.

Sambata, 15 iunie 2013. Premierul turc Recep Tayyip Erdogan dadea ordin ca “vandalii” din piata Taksim si parcul Gezi sa fie evacuati. Seful guvernului nu mai tolera opozitia la planurile sale si comanda fortelor de ordine ca oricine s-ar opune evacuarii sa fie tratat drept terorist. Violentele au fost descrise in relatarile presei occidentale. Printre episoadele deja cunoscute, se numara insa cele in care politia forta accesul in hotelurile din jurul pietei Taksim pentru a urmari manifestantii care cautau refugiu de gazele lacrimogene si tunurile cu apa. In holul hotelului Divan, de exemplu, la capatul parcului Gezi, politia a spart usile de la intrare pentru a pozitiona o autospeciala cu tun cu apa in fata ei. Ce s-a intamplat apoi in holul hotelului, in care medici voluntari acordau ingrijiri ranitilor, a fost descris ca scene de cosmar. Jetul tunului a provocat rani persoanelor si pagube materiale importante. Gazele lacrimogene au ajuns pana la etajul al treilea al hotelului.

A doua zi incepea asa numita “vanatoare de medici”. In total, cinci doctori si trei asistente au fost retinuti de politia turca pentru ca acestia acordasera asistenta medicala celor care manifestau impotriva guvernului. Cateva zile mai tarziu, toti erau eliberati. “Dar a petrece trei nopti in arestul politiei, fara aparare din partea unui avocat, fara a fi formulate acuzatii, fara contact cu familia este inuman si ilegal”, considera presedintele Colegiului Medicilor din Turcia, Özdemir Aktan. Actiunea politiei a urmat unui ordin al ministerului sanatatii de la Ankara care spunea ca protestatarii nu trebuie tratati de niciun cadru medical. Oficialii guvernamentali stiau ca, in timpul protestelor pasnice din Gezi, zeci de medici si studenti la medicina organizasera corturi de asistenta pentru cei din parc.

Nici guvernatorul orasului Istanbul nu a avut mai multa intelegere pentru activitatea medicilor. Acesta se intreba chiar de ce e nevoie de medici care “sa incalce legea” avand in vedere ca “niciun manifestant nu a fost ranit. Si chiar daca acuza ceva, sunt chestiuni minore”. Özdemir Aktan nu impartaseste opinia oficialilor. Conform analizelor efectuate de laboratoare chimice, fortele de ordine au amestecat in 15 iunie apa din tunuri cu gaze lacrimogene in forma lichida. Rezultatul, conform oamenilor de stiinta, a fost ca substanta trasa de autospeciale provoca arsuri de gradul 1 si 2. Durerile celor care erau nimeriti in plin durau pana la trei ore. Si remediu nu exista.

Ahmet Erol citise in acea zi un tweet al unui chimist cunoscut. In scurtul mesaj, cercetatorul incerca sa demonteze mitul Gavisconului (anti-acid stomacal folosit de manifestanti pentru a reduce efectele gazelor lacrimogene) si sa convinga protestatarii ca singurul remediu este o solutie de apa si carbonat in proportie de 50%. “Nu stiu de ce, dar am avut instantaneu incredere in acest mesaj”, isi aminteste Erol. In dupa-amiaza acelei zile, chirurgul in varsta de 42 de ani primise un telefon de la un coleg care era blocat de baraje de politie de partea cealalta a Bosforului. “Era pe drum ca sa acorde ingrjiri medicale manifestantilor si m-a intrebat daca nu as vrea sa ma duc in locul lui”.

20 de minute mai tarziu, Ahmet Erol era in fata barului din vecinatatea strazii Istiklal. Dupa o scurta inspectie a localului, medicul se aseza sa faca o lista cu orice ii trecea prin minte ca ar putea avea nevoie. Angajatii barului au fugit la farmacii. Bani au pus cu totii, multe lucruri le-au primit insa gratis de la farmacii. Intregul proces de organizare a durat circa o ora. “Habar nu aveam ce pacienti voi avea. Ma asteptam insa la traume si probleme respiratorii. Asa ca aceasta a fost directia in care i-am invatat pe barmani si chelneri cum sa faca triaj”.

In total, Erol a tratat in noaptea aceea circa 150 de oameni. Cei mai multi aveau probleme respiratorii. In primii cinci sau sase raniti pe care chirurgul i-a vazut in bar s-a aflat un barbat care fusese nimerit in plin de jetul tunurilor cu apa – acela amestecat cu gaze lacrimogene. “Mi-a luat doua ore sa il calmez. Imi spunea mereu ca ii ard ochii in cap”, isi aminteste Ahmet Erol. El care fusese medic si in armata turca, in sudul tarii, era socat si speriat de urmarile ciocnirilor cu politia. “In armata era una, stiam clar ca in fata mea erau soldati raniti in razboi. Aici erau insa civili. Asa ceva nu are voie sa se intample”, isi spunea Erol in timp ce abia prididea sa acorde asistenta manifestantilor.

Ranitii curgeau ca pe banda, iar vorba se raspandea intre ei ca in barul respectiv gaseau ajutor. Surprinzatoare era insa atitudinea oamenilor. “Niciunul nu statea nici macar o secunda in plus sa isi traga sufletul. Cum simteau ca incep sa se linisteasca, se ridicau pentru a face loc altor raniti. Nimeni nu a avut timp sa le explice asta, dar reactia le venea natural”.

Erol crede ca in acest moment are loc o confruntare tacita intre politie si medici. “Voi ii gazati, noi ii tratam. Noi am depus un juramant. Unde mai pui ca e scris si in lege ca nu ai voie sa nu ajuti o persoana la ananghie”, imi spune medicul cu o privire ce tradeaza furie pe autoritati. La fel de furios a fost si cand a aflat de ordinul venit de la ministerul sanatatii prin care medicii din spitale sunt obligati sa tina un registru separat cu ranitii tratati in urma ciocnirilor cu politia.

Intreaga noapte, Erol a spalat oameni. Ii dezbraca pe cei nimeriti de solutia acida si ii imbaia cu amestecul recomandat de chimistul turc incercand sa le calmeze durerile. “Era ca si cum stingeam un incendiu, nu am avut niciodata senzatia asta”. Dar Erol era si frustrat. “Intr-o clinica improvizata nu poti face prea multe. Noi acordam, de fapt, primul ajutor. Asemenea situatii trebuie insa abordate organizat. Cred ca e nevoie de o structura speciala in cadrul Colegiului Medicilor care sa poata reactiona rapid cu voluntari. Sa se stie clar cine suntem, ce facem si sa fim lasati sa ne facem treaba”.

Daca asa ceva se va face vreodata e greu de spus. Mai ales in conditiile in care toti profesorii universitari au primit scrisori de la minister sa predea o lista cu studentii si rezidentii care au absentat in zilele cu proteste. “Medicina trebuie sa fie separata de orice. Nu poti da vina pe un doctor ca ajuta niste oameni, dar in acelasi timp sa il bagi la inchisoare daca nu ajuta pe cineva conform legii”.

Ahmet Erol spune ca va raspunde din nou la apel ori de cate ori va fi chemat la datorie. Desi impartaseste dorintele protestatarilor, in asemenea situatii nu il intereseaza ce se intampla cu protestul. In primul rand e vorba de oameni si de tratarea suferintelor lor. In timpul acelei nopti, Erol era speriat, dar nu reusea sa isi stearga o urma de zambet de pe fata. De cinci ori a trebuit sa ordone stingerea luminilor si liniste totala pentru ca trecea politia prin fata barului. Din spatele obloanelor trase, doctorul impreuna cu stafful sau ne-medical se straduiau sa inabuse gemetele bolnavilor asa incat sa nu fie toti arestati. Sau mai rau, sa nu forteze usa si sa se trezeasca intr-o mare de gaze lacrimogene.

Discutia cu Ahmet Erol a avut loc sambata dupa-masa, pe 22 iunie, pe stradutele inguste din apropiere de Istiklal. Cladirile din jur ecranau zgomotele, asa ca intr-o pauza de intrebari l-am rugat sa verifice pe Twitter ce se intampla in Taksim. Mai devreme se stransesera in piata cateva mii de oameni, dar atmosfera era pasnica atunci cand ne-am intalnit. “Au inceput sa traga cu tunuri cu apa”, mi-a spus scurt. Am ridicat ochii din carnet si l-am rugat sa nu faca glume. Nu a trebuit sa-mi mai confirme nimic. Am dat din cap amandoi si ne-am ridicat de pe trepte. Eu am facut doi pasi si m-am intors pregatit sa ii adresez o ultima intrebare. Erol statea pe loc. N-a asteptat, mi-a spus direct: “Daca as sta acasa, mai bine m-as omori. Cum sa stau deoparte, eu doctor, cand stiu ca oamenii sufera?”

  • Acest articol face parte dintr-o serie de trei reportaje realizate de HotNews.ro si RFI Romania.
  • Despre cum se reorganizeaza protestatarii turci puteti citi AICI.
  • Despre segmentul populatiei turcesti care il sustine pe premierul Erdogan puteti citi AICI.