UPDATE 20:32 Mohamed ElBaradei a fost numit sambata prim-ministru interimar al Egiptului. Anuntul a fost facut de miscarea Tamarrod, una dintre fortele care au contribuit la mobilizarea populara care a dus la inlaturarea presedintelui islamist Mohamed Morsi prin lovitura de stat din urma cu trei zile, transmite AFP.

Mohamed ElBaradeiFoto: Agerpres/AP

O sursa militara a declarat pentru AFP ca ElBaradei, fostul sef al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, urmeaza sa fie investit in functie sambata seara.

Agentia oficiala de stiri MENA a anuntat ca ElBaradei a avut sambata intrevederi cu presedintele egiptean Adly Mansour.

Opozitia, din care face parte si Tamarrod, i-a cerut marti lui El Baradei sa ii reprezinte in perioada de tranzitie politica ce urmeaza inlaturarii lui Morsi.

Mohammed ElBaradei este laureat al Premiului Nobel pentru Pace, in 2005, pentru activitatea sa in cadrul AIEA. ElBaradei a revenit in Egipt, in 2010, pentru a se opune regimului Mubarak si a sustinut activ revolta impotriva regimului Mubarak in ianuarie-februarie 2011.

UPDATE Un numar de 37 de persoane au murit in ultimele 24 de ore in Egipt, in confruntarile dintre sustinatorii si opozantii presedintelui Mohamed Morsi inlaturat de la putere de armata si atacuri ale unor persoane inarmate in Nord-Sinai, transmite Mediafax, citand AFP.

"Treizeci si sase de persoane au murit si alte 1.079 au fost ranite", a anuntat sambata Ministerul Sanatatii. Un preot (crestin) a fost ucis de persoane neidentificate in Sinai.

Acest bilant include 30 de persoane ucise in ciocnirile dintre sustinatorii si opozantii lui Morsi dupa ce confruntarile au izbucnit vineri seara intre cele doua tabere, puternic mobilizate in timpul unei zile de manifestatii marcate de violente.

Atmosfera tensionata sambata la Cairo, unde Fratii Musulmani au facut apel la noi manifestatii de sustinere a presedintelui destituit Mohamed Morsi, la o zi dupa violentele care s-au soldat cu cel putin 26 de morti in intreaga tara. In multe locuri, baricade si strazi pline cu pietre si cauciucuri arse amintesc de violentele de peste noapte, in timp ce forte de ordine inarmate sunt prezente in mai multe intersectii si pe mai multe poduri, potrivit Agerpres.

Tensiunea era in continuare perceptibila sambata in apropierea Universitatii din Cairo, pe malul vestic al Nilului, unde Fratii Musulmani au ridicat baricade si au arborat portrete cu presedintele demis in fata fortelor de securitate.

Caile de acces spre Piata Tahrir erau controlate de protestatari anti-Morsi inarmati cu bastoane. Totusi, calmul domnea la fata locului, unde sute de persoane au petrecut noaptea intr-o tabara de corturi.

In cursul noptii, Fratii Musulmani au facut apel la noi manifestatii, reactivand teama de noi rabufniri de violenta, in ciuda insistentei lor asupra caracterului 'pasnic' al mobilizarii.

Vineri, confruntarile dintre taberele pro si anti-Morsi, dar si dintre sustinatorii presedintelui demis si militari, s-au soldat cu circa 20 de morti si sute de raniti, in special la Cairo si Alexandria, cele mai mari orase ale tarii.

In plus, in instabila Peninsula Sinai (nord-est), cinci politisti si un militar si-au pierdut viata in atacuri ale militantilor islamisti, care nu au fost revendicate. In cursul noptii, islamistii au atacat guvernoratul din nordul Sinai si si-au ridicat propriul drapel.

De la 26 iunie, peste 80 de persoane si-au pierdut viata in Egipt din cauza violentelor.

Impulsionati de liderul lor suprem Mohamed Badie, aparut la o adunare desi serviciile de securitate anuntasera arestarea sa, sustinatorii fostului presedinte si-au inmultit manifestatiile vineri.

Fratii Musulmani, al caror lider adjunct Khairat al-Shater a fost arestat in cursul noptii, vor ramane "pe strazi cu milioanele pana cand" presedintele demis isi reia postul, a atentionat Badie.

Miscarea Tamarrod (de rebeliune), aflata la originea marilor manifestatii de la 30 iunie impotriva lui Morsi incheiate cu demiterea sa, a facut la randul sau apel la mobilizare pe strazi in intreaga tara pentru duminica, pentru a-i contracara pe Fratii Musulmani.

Presedintele civil interimar, Adly Mansour, numit de armata, a dizolvat vineri camera superioara, dominata de islamisti, care asigura totalitatea puterii legislative, si a numit un nou sef al serviciilor de informatii.

O 'foaie de parcurs' anuntata de armata ar trebui sa duca la formarea unui nou guvern, precum si la alegeri legislative si prezidentiale, insa nu a fost avansata inca nicio data. Constitutia a fost intre timp suspendata.

Mai multe organizatii de aparare a drepturilor omului si-au exprimat ingrijorarea fata de represiunea asupra islamistilor si fata de inchiderea unor institutii media apropiate acestora dupa inlaturarea lui Morsi.

Procurorul general a anuntat ca noua lideri ai miscarii islamiste - printre care si Badie - vor fi urmariti penal in cadrul unei anchete pentru 'incitare la crima' printre manifestanti.A