Presedintele Boliviei: Analizam inchiderea ambasadei Statelor Unite, nu avem nevoie de ea

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 5 iulie 2013, 8:02 Actualitate | Internaţional


 Presedintele bolivian Evo Morales intentiona, joi, sa "inchida, daca va fi necesar", ambasada Statelor Unite in La Paz, dupa ce a denuntat presiunile exercitate, potrivit lui, de Washington asupra a patru tari europene care i-au interzis temporar survolarea teritoriului lor, potrivit Mediafax.

"Vom analiza, dacă se va dovedi necesar, închiderea ambasadei Statelor Unite în Bolivia. Nu avem nevoie de o ambasadă a Statelor Unite", a afirmat Morales la Cochabamba, unde s-au reunit aliaţii tradiţionali ai Boliviei din regiune, pentru a-l susţine pe preşedintele bolivian la o zi de la întoarcerea sa din Rusia, marcată de incidente.

"Mâna mea nu va tremura pentru a închide ambasada Statelor Unite, avem demnitatea noastră, suveranitatea noastră, fără Statele Unite ne-am simţi mai bine din punct de vedere politic, democratic", a declarat Morales, care l-a expulzat pe ambasadorul american din Bolivia în 2008, apoi principala agenţie americană antidrog DEA, la începutul lui 2009, pe motiv că se amestecau în viaţa politică boliviană.

Un însărcinat cu afaceri ocupă în prezent funcţia de ambasador al Statelor Unite în La Paz.

 Un alt dosar care complică şi mai mult relaţiile dintre La Paz şi Washington este anunţul lui Evo Morales din 1 mai cu privire la expulzarea din ţară a agenţiei americane pentru dezvoltare internaţională USAID.

USAID se află în această ţară "cu obiective politice şi nu sociale", a declarat Morales cu această ocazie.

La rândul său, preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a asigurat la Cochabamba că CIA a ordonat, marţi, închiderea spaţiului aerian european pentru avionul preşedintelui Morales, afirmând că a vorbit la telefon cu "un ministru al unuia dintre aceste guverne europene", al cărui nume nu l-a precizat.

  Potrivit lui Maduro, acest corespondent misterior "a declarat că cel care le-a ordonat autorităţilor aeronautice din ţara sa şi care a spus că în avion se află tânărul (Edward) Snowden aparţine CIA".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2680 vizualizari

  • -1 (7 voturi)    
    Ar prinde bine niste lamuriri (Vineri, 5 iulie 2013, 8:35)

    BEDE [utilizator]

    Ce vrea sa spuna " patru tari europene care i-au interzis temporar survolarea teritoriului lor"? Adica, sa inteleg ca niste tari europene au interzis zborurile unei companii aeriene din Bolivia in spatiul lor aerian? Asta sa fie? Sau ce? Daca este asa, atunci, in mod normal, s-ar intelege ca cele 4 tari au primit informatii de la americani cum ca acea companie aeriana din Bolivia prezinta riscuri de accidente, si, in consecinta, au considerat ca este mai bine sa le interzica zborurile. Deci, nu mi s-ar parea a fi presiuni. Si, mai ales, cate avioane din Bolivia ar zbura in Europa? Daca era vorba de ceva sanctiuni economice sau embargou, atunci gestul presedintelui bolivian mi s-ar fi parut erfect justificat.
    Dar, care e de fapt situatia? Parca nu e o informatie suficient de completa.
    • +1 (5 voturi)    
      info (Vineri, 5 iulie 2013, 9:36)

      zizin [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      Spania, Franta, Portugalia, Italia au retras autorizatia de survol pentru avionul prezidential cu care presedintele Boliviei se intorcea acasa de la o conferinta internationala a tarilor producatoare de gaz natural tinuta la Moscova la care a particpat

      http://www.guardian.co.uk/world/2013/jul/03/edward-snowden-bolivia-plane-vienna
  • +1 (5 voturi)    
    ... (Vineri, 5 iulie 2013, 11:37)

    rocknum [utilizator]

    au expulzat agenti DEA?
    Pai de ce nu zice asa de la inceput? Eu cred ca se amestecau, nu in viata lor politica, ci mai degraba in politica lor... de productie a cocainei :)


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by