Intelectualii bulgari au cerut duminica sfarsitul modelului politic corupt al tarii lor, in timp ce mii de manifestanti au protestat pentru a zecea zi la rand in Sofia si in orasele mari, noteaza AFP.

Saizeci de jurnalisti, politologi, juristi si artisti au semnat o „Carta pentru demontarea modelului plutocractic al statului bulgar”.

„Indignarea publica fara precedent se explica prin confruntarea zilnica dintre noi[…], prin oligarhia care conduce tara”, se arata in Carta. Noul val de proteste din Bulgaria, dupa manifestatiile violente de iarna trecuta, au fost declansate de nominalizarea controversatului om de afaceri Delyan Peevski pentru functia de sef al Agentiei de Stat pentru Securitate Nationala.

„Cariera acestuia si imaginea sa publica este un rezumat al procesului patologic care duce la situatia umilitoare din Bulgaria”, scrie in Carta. Semnatarii au formulat ca „scop national” „construirea democratiei si legea” in Bulgaria. Intelectualii doresc formarea unor grupuri de experti care sa elaboreze amendamente la Codul Electoral pentru a permite intrarea partidelor mici si a fetelor noi in Parlament.