UPDATE Moderatul Hassan Rohani conduce detasat in alegerile prezidentiale iraniene de vineri, obtinand 51% din sufragii, dupa numararea efectuata in 65% din birourile de vot, a anuntat sambata la televiziunea iraniana un reprezentant al Ministerului de Interne de la Teheran, citata de AFP.

Hassan RohaniFoto: Agerpres/AP

Potrivit Ministerului de Interne, "23 de milioane de buletine au fost deschise si dl. Rohani obtine 11,75 milioane de voturi" in 38.621 birouri de vot din totalul de 58.764.

Potrivit acelorasi rezultate, pe al doilea loc se situeaza conservatorul Mohammad Bagher Ghalibaf, care a obtinut 3,49 milioane de voturi (15%). Fostul sef al Gardienilor Revolutiei, Mohsen Rezai, este creditat cu 2,7 milioane de voturi (11,68%), in timp ce actualul sef al negocierilor in dosarul nuclear, Said Jalili, a obtinut 2,59 milioane de voturi (11%).

Moderatul Hassan Rohani se afla pe primul loc dupa primul tur al alegerilor prezidentiale iraniene, potrivit rezultatelor partiale dupa numararea a 18% dintre buletinele de vot, acesta avand un avans considerabil in fata adversarilor sai conservatori, transmite AFP.

Rohani, sustinut de curentele moderate si reformatoare, a obtinut 52% la suta din cele 5,2 milioane de buletine validate numarate (reprezentand 18% din birourile de vot), a anuntat un oficial din cadrul Ministerului de Interne cu ocazia unei interventii la televiziunea de stat.

Alegerile prezidentiale au loc pe fondul unei crize economice grave generate de sanctiunile internationale impuse ca urmare programului nuclear al Teheranului si dupa victoria contestata in strada a conservatorului Mahmoud Ahmadinejad. Acesta din urma nu a putut candida pentru un al treilea mandat consecutiv, potrivit Constitutiei.

Buletinele de vot provin "din toate orasele si provinciile, inclusiv Teheran", a precizat ministerul.

Potrivit primelor rezultate, Rohani ii devanseaza net pe trei conservatori: primarul Teheranului Mohammad Bagher Ghalibaf (17%), negociatorul-sef in dosarul nuclear Said Jalili (13%) si un fost comandant al Gardienilor Revolutiei, armata de elita a regimului, Mohsen Rezaie (10%).

Ceilalti doi candidati, fostul sef al diplomatiei Ali Akbar Velayati si Mohammad Gharazi sunt scosi din cursa.

Hassan Rohani, in varsta de 64 de ani, a adoptat cheia ca sigla electorala, un simbol al deschiderii usilor pentru solutiile la problemele Iranului, si culoarea violet. El a beneficiat de retragerea singurului candidat reformator Mohammad Reza Aref si a primit sustinerea fostilor presedinti, moderatul Akbar Hashemi Rafsandjani si reformatorul Mohammad Khatami.

Rohani a fost singurul responsabil de negocierile privind dosarul nuclear in perioada 2003-2005, in timpul presedintiei lui Khatami (1997-2005).

El promoveaza flexibilitatea in discutiile cu marile puteri pentru a obtine o diminuare a sanctiunilor decretate impotriva Iranului si care au provocat o criza economica grava. Saeed Jalili, un membru al radicalilor regimului, si Mohammad Bagher Ghalibaf refuza orice "concesie", urmand linia trasata de liderul suprem iranian, Ali Khamenei.

Ministerul nu a oferit nicio cifra privind participarea la alegeri, in timp ce la urne au fost asteptati peste 50,5 milioane de iranieni.

Alegatorii s-au mobilizat puternic vineri, potrivit autoritatilor locale, si majoritatea ziarelor salutau participarea masiva la vot.

Contrar practicii de la alegerile precendente, sambata, inainte de ora 6:00 (4:30 ora Romaniei) nu fusese anuntat niciun rezultat. Consiliul Suprem al Constitutiei, care supervizeaza alegerile, a declarat ca nu au fost raportate nereguli.

Vineri seara, Rohani a multumit, printr-un comunicat de presa, sustinatorilor sai care s-au mobilizat pentru a "crea aceasta minune". "Aceasta participare si unitate (a reformatorilor si moderatilor - n.red.) va ajuta Iranul sa mearga pe un nou drum", a adaugat Rohani.

Pe parcursul zilei de vineri, alegatorii au asteptat rabdatori la cozile lungi formate in fata sectiilor de votare, programul de vot fiind prelungit cu o ora la Teheran, pana la 23:00 (21:30 ora Romaniei), din cauza numarului mare de de votanti.

Oficialii locali, citati de presa, au estimat ca prezenta la vot ar putea depasi 70%.

In 2009, prezenta oficiala la vot a fost de 85%.

Vineri seara, reprezentantii celor sase candidati si-au rugat sustinatorii sa "evite orice adunare inainte de anuntarea rezultatelor oficiale" dupa ce, in 2009, anuntul realegerii lui Ahmadinejad in prima runda a provocat ciocniri intre politie si sustinatorii celor doi candidati reformisti, Mir Hossein Mousavi si Mehdi Karoubi, si cateva saptamani de proteste in masa fata de "frauda masiva" a alegerilor.