Statele Unite ale Americii au cerut "retragerea imediata" a gruparii Hezbollah din Siria. Apelul Washington-ului vine dupa ce armata siriana, sustinuta de miscarea libaneza, a anuntat ca a cucerit aeroportul din Dabaa, punct de plecare pentru o ofensiva puternica, pe toate fronturile, impotriva rebelilor din Qousseir, transmite AFP.

La randul sau, Rusia, un sustinator al Damascului, a declarat ca ridicarea embargoului UE privind transferurile de arme catre insurgentii sirieni ridica "obstacole serioase" in cadrul conferintei internationale dedicate stabilirii pacii in Siria, numita "Geneva-2", pe care autoritatile de la Moscova o pregatesc, impreuna cu SUA, pentru luna iunie.

Statele Unite, Rusia si ONU nu au gasit raspunsuri, deocamdata, la multe dintre intrebarile cu privire la viitorul conferintei internationale pe tema Siriei, nici macar data exacta a intalnirii, a declarat miercuri secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Regimul de la Damasc a fost de acord, in principiu, sa ia parte la aceasta conferinta, insa opozitia, afectat de diviziuni interne, inca nu a ajuns la o decizie.

Intr-o declaratie de presa de miercuri seara, dupa sapte zile de discutii la Istanbul, coalitia de opozitie din Siria a afirmat ca "saluta eforturile internationale de a promova gasirea unei solutii politice la conflict".

Ea continua sa solicite plecarea de la putere a presedintelui Bashar al-Assad si a liderilor sai militari, insa nu a facut din asta o conditie necesara pentru participarea sa la o conferinta de pace, potrivit unui purtator de cuvant care a refuzat sa precizeze daca Opozitia va lua sau nu parte la o astfel de intalnire.

Opozitia siriana a reiterat miercuri, cele trei solicitari ale sale:

  • "masacrele si distrugerea provocate de regim trebuie sa inceteze";
  • "fortele revolutionare trebuie sa aiba arme pentru a se proteja";
  • "invazia de catre Iran si militia Hezbollah (siitii libanezi) trebuie sa inceteze".

In afara de participarea sa la conferinta de la Geneva, Coalitia urmeaza sa se mai decida cu privire la extinderea sa, la alegerea unui nou presedinte si la componenta unui guvern interimar.

Ministrul sirian de Externe Walid Moallem a reiterat miercuri ca presedintele Assad va ramane in functie pana in 2014 si ca va candida pentru un al treilea mandat "in cazul in care oamenii il vor".

Totodata, Muallem a calificat Franta drept "mincinoasa", sustinand ca acuzatiile Parisului cu privire la utilizarea armelor chimice de catre Damasc sunt false.

"Armele chimice nu au fost folosite decat o singura data, in Khan al-Assal", de catre rebeli, a declarat seful diplomatiei siriene, in araba, la televiziune Al-Mayadeen. Guvernul sirian acuza rebelii ca au folosit arme chimice la 19 martie in Khan al-Assal, in apropiere de Alep (in nord).

Pe teren, armata siriana controleaza aeroportul din Dabaa "dupa o operatiune militara de mai multe ore, incepute dimineata", a declarat o sursa militara pentru AFP, adaugand ca zeci de persoane si-au pierdut viata in operatiune.

Al-Manar, televiziunea Hezbollah-ului, a difuzat imagini din interiorul acestui aeroport vechi in care apareau tancuri stationate langa hangare si soldati tragand.

Armata controleaza acum toate iesirile din Qousseir, punct strategic atat pentru regim cat si pentru insurgenti, si poate lansa o ofensiva pe toate fronturile impotriva ultimelor grupuri de insurgenti din orasul pozitionat in zona central-vestica a Siriei.

"Ne putem muta acum catre districtul nordic al Qousseir" unde insurgentii isi au cartierul general, a declarat un ofiter sirian.

Avansul armatei siriene are loc dupa ce a primit intariri din partea miscarii libaneze Hezbollah si a fortelor speciale ale Garzii Republicane, trupele siriene de elita, potrivit Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDH).

Ministrul francez de Externe Laurent Fabius a estimat ca Hezbollah, varful de lance al atacului lansat pe 19 mai impotriva orasului Qousseir, a desfasurat circa 3.000 de la 4.000 de luptatori in Siria.

"Cerem ca Hezbollah sa isi retraga imediat luptatorii din Siria", a declarat un purtator de cuvant al Departamentului de Stat din SUA, Jennifer Psaki, denuntand "o escaladare inacceptabil".

Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a condamnat interventia "luptatorilor straini" alaturi de fortele armate siriene in Qousseir si a cerut o ancheta a ONU asupra violentelor din acest oras.

O rezolutie in acest sens, prezentata de catre Statele Unite, Qatar si Turcia, a fost adoptata de Consiliu, cu 36 de voturi pentru, 1 vot impotriva (Venezuela) si 8 abtineri.

Inaltul Comisar pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a declarat ca "cresterea numarului de trupe straine care traverseaza frontiera de ambele parti nu face decat sa incurajeze violentele sectariene."

Potrivit directorului OSDH, Rami Abdel Rahman, "luptatorii sunniti libanezi" lupta de partea rebelilor, oferind conflictului "din ce in ce mai mult o dimensiune religioasa".

Puterea in Siria este detinuta de catre comunitatea minoritara alawita, o ramura a shiitilor, in timp ce marea majoritate a poporului sirian si rebelilor este sunita.

Controlul asupra orasului Qousseir este esential pentru rebeli, acesta fiind principalul punct de trecere pentru luptatori si arme din si spre Liban, dar si pentru putere, orasul fiind situat pe drumul dintre Damasc si coasta, baza pentru ariergarda.

Iranul, aliat regional al Siriei, a anuntat, cu ocazia unei conferinte pe tema conflictului sirian organizata de catre Teheran, ca a primit o "invitatie verbala" pentru a participa la conferinta Geneva-2, in ciuda reticentei Frantei, si a declarat ca spera la o "solutie politica" in Siria.

Potrivit estimarilor realizate de organizatiile nonguvernamentale, de la inceputul violentelor, in martie 2011, peste 94.000 de persoane si-au pierdut viata in Siria iar alte cinci milioane de sirieni au parasit tara.