Politia franceza l-a arestat miercuri in regiunea pariziana pe prezumtivul autor al agresiunii impotriva unui soldat francez, un tanar descris de anchetatori drept un partizan al "islamului traditionalist, respectiv radical", scrie AFP.

"Autorul prezumtiv al agresiunii impotriva unui militar sambata seara in La Defense a fost arestat in aceasta dimineata in La Verriere, in Yvelines" (vestul Parisului", potrivit unui comunicat al ministrului de Interne, Manuel Valls.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, acest tanar de 22 de ani ar fi un partizan al "islamului traditionalist, respectiv radical, de trei sau patru ani", a afirmat o sursa apropiata anchetei, care a facut totusi apel la prudenta.

Tanarul nu era cunoscut ca un partizan al jihadului, a temperat aceasta sursa. "Ancheta va determina la ce moment a basculat intr-un proiect jihadist", a adaugat o alta sursa apropiata anchetei, care a fost incredintata parchetului antiterorist din Paris.

"Este un tanar islamist recent convertit si deja cunoscut de serviciile de politie specializate pentru convingerile sale religioase", a precizat o alta sursa apropiata dosarului. El era in atentia politie si pentru fapte de mica si medie delicventa, in special furturi, potrivit unei surse din politie.

"Trebuie stiut mai mult despre motivatiile sale, parcursul sau, mediul sau familial", a subliniat ministrul francez de Interne Manuel Valls, care a facut si el apel la prudenta.

Agresiunea militarului, care a fost ranit grav la gat cu un cutit, a avut loc la trei zile dupa uciderea, in Londra, a unui soldat britanic de catre doi islamisti radicali. Nu a fost stabilita nicio legatura intre cele doua atacuri.

Acest incident a starnit o puternica emotie in Franta, la un an dupa asasinarea, in numele jihadului, a sapte persoane, intre care trei militari, de catre Mohamed Merah, un tanar din Toulouse.

Ministrul de Interne a precizat miercuri ca exista, in opinia sa, "cateva zeci, poate sute de potentiali Merah" in Franta. El a avertizat si asupra riscului ridicat de "cateva sute de europeni" plecati sa lupte in Siria, "uneori" cu "trupe clar afiliate al-Qaeda".

Injunghierea militarului, care patrula in cadrul unui dispozitiv antiterorist, a fost inregistrata de camerele de supraveghere. In unele imagini, agresorul este vazut cu cateva minute inainte de atac, imbracat in negru si cu un fes pe cap.

Militarul agresat, Cedric Cordiez, 23 de ani, a fost externat luni, dar este "traumatizat", potrivit prietenei sale.