Fostul premier bulgar Boiko Borisov, al carui partid, GERB, s-a clasat pe primul loc in alegerile parlamentare anticipate organizate duminica in tara vecina (cu 30,3% din voturi), este considerat un personaj "macho" si charismatic de bulgari, care isi doresc o "mana forte" pentru eradicarea saraciei si coruptiei din tara.

Boiko BorisovFoto: AGERPRES

Pe 20 februarie, cand au avut loc manifestatii ample, acest fost pompier si garda de corp a demisionat de la conducerea Guvernului, declarandu-se afectat de varsarea de sange in cursul unei manifestatii la Sofia.

Aceasta retragere, calculata in opinia multor observatori, a avut drept consecinta deturnarea nemultumirii populare catre intreaga clasa politica, ci nu doar asupra partidului conservator GERB. Organizarea de alegeri legislative anticipate la 12 mai, cu doua luni inainte de termen, nu a oferit protestatarilor suficient timp sa se organizeze, scrie Mediafax.

Masiv, musculos, cu parul ras, tenul bronzat, acest fiu al unui politist si unei invatatoare a intrat in viata profesionala ca pompier. Detinator al centurii negre la karate, el a fost antrenor la clubul Ministerului de Interne. In iunie va implini 54 de ani.

Cand s-a prabusit comunismul, in 1990, Borisov si-a creat o firma de garzi de corp. El s-a ocupat de securitatea fostului dictator comunist Tudor Jivkov, dupa destituirea acestuia, in 1989, iar ulterior de paza fostului rege Simeon al II-lea de Saxe-Coburg-Gotha, la revenirea sa in tara, in 1996, dupa aproximativ 50 de ani de exil.

Fostul rege, devenit premier in 2001, i-a incredintat responsabilitatea operationala a politiei in cadrul Ministerului de Interne si l-a promovat la gradul de general.

Prezent mereu la locul faptei, blamand ineficienta justitiei, el si-a asigurat un nivel important de popularitate, multi cetateni vazand in el "mana forte" impotriva infractionalitatii din tara.

In decembrie 2006, pe cand era primar al Sofiei, el fondeaza partidul Cetateni pentru Dezvoltarea Europeana a Bulgariei (GERB, de centru-dreapta), bucurandu-se de o sustinere larga din partea primarilor din tara. Trei ani mai tarziu el preia conducerea unui Guvern minoritar, dupa ce obtine victoria in alegerile legislative, fiind sustinut in mod tacit de catre ultranationalistii din cadrul Ataka.

Renuntand cu usurinta la proiecte nepopulare, el este criticat de catre economisti pentru ca nu a efectuat reforme necesare, in special in sectorul sanatatii publice, educatiei si pensionarii.

Afisand un ton dezinvolt, Borisov este omniprezent in presa, putini jurnalisti din tara vecina permitandu-si, inaintea demisiei sale, sa il critice.

O telegrama diplomatica din 2006 a Ambasadei Statelor Unite din Sofia, publicata in mai 2011 de site-ul WikiLeaks, a dezvaluit suspiciuni despre un trecut indoielnic. "Acuzatii l-au legat in trecut pe Borisov de scandaluri de deturnare de petrol, de afaceri ilegale implicand (gigantul petrolier rus) Lukoil si de un trafic major de amfetamina", se arata in acest raport, calificat drept "speculatii" de catre cel vizat.

De cand a devenit premier, Boiko Borisov declara ca locuieste singur intr-o casa de la periferia Sofiei plina de trofee de vanatoare. El nu este casatorit, nu are copii, dar are trei caini din rasa "ciobanesc bulgar".