Cel putin 83 de persoane au fost blocate in subteran in urma unei alunecari de teren care s-a produs vineri intr-o zona miniera din Tibet, a anuntat agentia de presa oficiala China Noua, citata de AFP.

O zona de circa 3 kilometri lungime, cu un volum de doua milioane de metri cubi, a alunecat pe o panta, ingropand 83 de mineri. Accidentul s-a petrecut in comitatul Maizhokunggar din Lhassa, capitala regionala a Tibetului, vineri, in jurul orei 06:00 (24:00 ora Romaniei),

Muncitorii sunt angajati la o filiala a grupului minier China National Gold, a precizat China Noua.

In total, o mie de ofiteri de politie, pompieri si medici s-au deplasat la locul accidentului, la o altitudine de 4.600 de metri, informeaza agentia. Trupele de interventie au la dispozitie circa 200 de autovehicule, cincisprezece caini pentru cautari si echipamente care permit detectarea semnelor de viata sub valul de pamant.

Televiziunea de stat CCTV informeaza, citand un membru al politiei chineze, ca "situatia pare grava, zona in care a avut loc alunecarea de teren este mare, de circa trei sau patru kilometri patrati".

Echipele de salvare nu au identificat pana in prezent semne ale persoanelor ingropate, a declarat politia.

Majoritatea minerilor prinsi in subteran sunt membri ai etniei chineze Han, grupul etnic majoritar din tara, cu exceptia a doi dintre ei care sunt tibetani, precizeaza agentia de presa citata.