Sute de functionari bancari protesteaza sambata la Nicosia si ameninta ca vor intra in greva, daca autoritatile, aflate intr-o cursa contra cronometru pentru salvarea bancilor si a tarii de la faliment, nu garanteaza pentru viitorul lor, relateaza AFP.

Manifestantii, care au pornit de la sediul Uniunii cipriote a functionarilor bancari (Etyk), au trecut prin fata Palatului Prezidential, apoi prin fata Parlamentului, inainte de a incepe sa se disperseze in mod pasnic, chiar daca furia lor era evidenta, a mentionat corespondentul AFP.

"Daca nu ne garantati fondurile noastre de pensii, vom intra in greva incepand de mari", data prevazuta pentru redeschiderea bancilor, inchise din 16 martie, a transmis Loizos Hadgicostis, presedintele Etyk.

"Ne vom intoarce sa protestam maine (duminica, n.r.) in fata Parlamentului, si de data aceasta nu vor fi numai functionarii bancari, ci toti cipriotii", a adaugat el, in timp ce multimea scanda "Rusine Parlamentului" si "Vom face greva".

Vineri seara, parlamentarii ciprioti au adoptat o prima serie de masuri legate de planul de salvare, intre care si o restructurare a sistemului bancar, care ar afecta bancile Bank of Cyprus si Popular Bank (Laiki, in greaca), cele mai importante din tara.

"Ceea ce face troica (UE-BCE-FMI) este ingrozitor. Este un complot, nu numai pentru a ne lua banii, dar si locurile de munca. Suntem impotriva acestui plan de restructurare a bancilor", a declarat Andreas, un manifestant, declarandu-se totodata de acord cu taxarea marilor depozite.

Protestatarii, care se tem pentru locurile lor de munca in cazul intrarii in faliment sau al restructurarii bancilor, purtau pancarte cu mesaje precum "Nu va atingeti de fondurile de pensii" sau "Nu falimentarii Ciprului".

Ciprul trebuie sa gaseasca pana luni 7 miliarde de euro - mai mult de o treime din PIB-ul sau anual - pentru a debloca ajutorul international de 10 miliarde de euro de la troica si pentru a obtine continuarea furnizarii de catre Banca Centrala Europeana (BCE) a lichiditatilor de urgenta pentru bancile sale.

La Bruxelles, mai multe surse apropiate negocierilor au indicat ca planul cuprinde restructurarea celor doua mari banci cipriote - Bank of Cyprus si Popular Bank, care "trebuie sa dispara". O noua banca ar urma sa fie creata cu activele viabile ale celor doua banci.

"Am lucrat toata viata noastra, copiii nostri trebuie sa-si termine studiile si avem datorii de platit. Ceea ce Hitler n-a putut face cu armele, ne fac ei acum cu un razboi economic. Este inacceptabil", a spus Anthoula Tiba, o functionara bancara, exprimand resentimentele cipriotilor fata de Germania, acuzata ca se afla la originea conditiilor impuse in schimbul planului de salvare.