Avioane de vanatoare nord-coreene au efectuat in ultimele zile un numar "fara precedent" de decolari, probabil ca raspuns la manevrele militare comune americano-sud-coreene in sudul peninsulei, unde tensiunea este foarte puternica, scrie presa miercuri, potrivit Mediafax.

Numarul misiunilor de zbor "se afla la un nivel fara precedent", a declarat o sursa militara de la Seul pentru agentia sud-coreeana Yonhap. Aproximativ 700 de zboruri au fost efectuate in Coreea de Nord de avioane de lupta si elicoptere militare luni, prima zi a manevrelor comune din Coreea de Sud, a declarat sub protectia anonimatului aceasta sursa.

Ministerul sud-coreean al Apararii a refuzat sa confirme aceste informatii, dar a repetat ca Phenianul efectua exercitii interarme inaintea manevrelor, la nivelul intregului teritoriu nord-coreean.

Manevrele Seul-Washington sunt in mare parte virtuale, dar mobilizeaza cateva mii de militari, si anume aproximativ 10.000 sud-coreeni si aproximativ 3.500 americani.

Statele Unite, aliatul Coreei de Sud, are 28.500 de militari stationati in sudul peninsulei.

Seulul a anuntat miercuri ca telefonul rosu, care asigura o legatura intre fortele armate ale celor doua tari surori si inamice, nu functioneaza in continuare. Linia de urgenta intre cele doua Guverne a fost intrerupta luni, iar Phenianul nu mai raspunde apelurilor Seulului.

Tensiunile sunt foarte puternice, de mai multe zile, in aceasta regiune. Phenianul a denuntat un acord de armistitiu ce punea capat Razboiului Coreei in 1953, agitand amenintarea unui "razboi termonuclear" si avertizand Washingtonul ca se expune unei "lovituri nucleare preventive".