Campionul paralimpic Oscar Pistorius, acuzat de uciderea iubitei sale Reeva Steenkamp, este "un om distrus" si "in pragul sinuciderii", a declarat in cadrul unui documentar la BBC un prieten al sportivului sud-african, transmite AFP.

Oscar Pistorius in timpul audierii pentru eliberarea pe cautiuneFoto: Agerpres/AP

"Dupa ce am discutat cu el, as spune ca este un om distrus, as spune chiar ca este in pragul sinuciderii. Acest lucru chiar ma ingrijoreaza", a spus Mike Azzie in documentarul "Pistorius: ce s-a intamplat cu adevarat", care urmeaza sa fie difuzat luni la televiziunea britanica.

"Nu exista nicio urma de incredere in tonul vocii sale. Te duce cu gandul la cineva care se invarte in cerc, fara sa stie unde vrea sa ajunga", a adaugat prietenul lui Pistorius.

Potrivit lui Azzie, campionul paralimpic, in varsta de 26 de ani, "vorbeste des despre Reeva Steenkamp" si "ne cere sa ne rugam pentru ea si pentru familia sa".

Oscar Pistorius, de sase ori medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice, este acuzat ca a impuscat-o mortal pe iubita sa Reeva Steenkamp, in noaptea de 13 spre 14 februarie. Sportivul, eliberat pe cautiune, pledeaza pentru teza unui accident, sustinand ca si-a confundat iubita cu un hot.