Carne de cal a fost gasita in Spania in cannelloni ce ar fi trebuit sa fie umpluti cu carne de vita, a anuntat luni ministrul spaniol al Agriculturii, Miguel Arias Canete, in marja unei reuniuni a cu omologii sai europeni la Bruxelles, relateaza AFP.

"Am informat deja autoritatile regionale, asociatiile de consumaturi si intreprinderile implicate", a precizat ministrul.

Autoritatile din Insulele Canare au blocat saptamana trecuta o tona de hamburgeri congelati destinati unor hoteluri si restaurante din arhipelagul turistic, dupa ce au descoperit ca acestia contineau carne de cal.

Cele 1.089 de kilograme de hamburgeri, in care urmeaza sa fie determinat procentajul de carne de cal, fusesera trimise de o companie din Valencia catre "operatori hotelieri, dar nu si unor comercianti si nici supermarketurilor", a declarat minstrul spaniol al Sanatatii.

Grupul elvetian Nestle a anuntat, de asemenea, saptamana trecuta, ca va retrage de la vanzare, in Spania si Italia, doua preparate, si anume ravioli si tortellini, prezentate ca preparate cu carne de vita, dar care contineau carne de cal.