Israelul a boicotat marti o sesiune speciala a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, o premiera in istoria acestui organism, care in cele din urma a decis amanarea discutiilor "cel mai tarziu in octombrie-noiembrie 2013", anunta AFP.

Dupa mai multe ore de discutii, cele 47 de state membre ale Consiliului au adoptat in cele din urma un document prin care solicita Presedintelui Consiliului, polonezul Remigiusz Henczel, sa "ia toate masurile corespunzatoare pentru a incuraja Israelul sa coopereze la urmatoarea examinare".

Membrii au acceptat, de asemenea, propunerea facuta de Henczel de a amana sesiunea pana in octombrie-noiembrie 2013. Cateva ore mai devreme, presedintele a deschis sedinta anuntand ca "delegatia israeliana nu este prezenta".

Israelul nu face parte dintre cele 47 de state membre ale Consiliului pentru Drepturile Omului, dar are obligatia, ca si toate tarile membre ONU, sa se prezinte la o examinare periodica universala stabilita la o perioada de cinci ani.

"Am taiat toate contactele cu Consiliul in luna martie", a declarat un purtator de cuvant al Ministerului israelian de Externe, adaugand: "Politica noastra nu s-a schimbat".