Norvegia este un exemplu de colaborare intre actorii sociali: de mai bine de un secol, sindicatele, asociatiile patronale si guvernul coopereaza pentru a crea o societate in care bunastarea este a tuturor. Aflati mai multe din interviul cu dl. Henrik Munthe, reprezentant al NHO, cea mai mare confederatie a intreprinderilor din Norvegia.

Reporter: Cum functioneaza dialogul social tripartit in Norvegia? Care sunt modurile formale si informale prin care are loc?

Henrik Munthe: Exista multe moduri de comunicare intre actorii sociali. Exista canale informale de comunicare intre autoritati si partenerii sociali, dar si legaturi informale extrem de puternice intre partenerii sociali, intre sindicate si asociatiile patronale. Canalele formale sunt intalnirile care au loc la intervale regulate, unde liderii sindicali si cei din asociatiile patronale se intalnesc cu autoritatile.

Totusi, cred ca cele mai importante contacte sunt cele informale, de exemplu atunci cand se discuta salariile. Negocierea colectiva este lasata mai ales in seama partenerilor sociali, ceea ce inseamna ca statul nu este foarte implicat. Acest lucru este posibil pentru ca partenerii sociali au legaturi foarte puternice intre ei si pot discuta si negocia intr-un mod foarte bun.

R: Care este relatia patronatelor cu sindicatele?

HM: Depinde, pentru ca exista mai multe sindicate si confederatii sindicale. LO, cea mai mare confederatie sindicala din Norvegia, este principalul nostru partener de negociere. LO reprezinta atat companii din mediul privat, cat si institutii din sectorul public, dar noi la NHO reprezentam exclusiv mediul privat. Relatia noastra cu sindicatele a evoluat treptat, a fost un proces care s-a construit in foarte mult timp. LO a fost constituita in 1899, iar NHO un an mai tarziu, in 1900. A fost o cooperare care a fost dezvoltata pas cu pas. Exista un document numit “Basic Agreement” (LINK) pe care se bazeaza toate negocierile colective in Norvegia. Acest document a fost semnat initial in 1935 si a fost renegociat o data la 4 ani de atunci si pana in prezent. Acest document este considerat un simbol, poate fi numit si “constitutia muncii” in Norvegia si este negociat intotdeauna de LO si NHO, cele mai mari organizatii-umbrela pentru sindicate si patronate. LO are mai multe sindicate in componenta, iar noi avem aproximativ 20 de ramuri sectoriale, de la agricultura la mass-media si asa mai departe. Relatia noastra cu LO nu este atat de buna pe toate sectoarele, dar in general cred ca sindicatele norvegiene sunt un partener responsabil. In acelasi timp cred ca si noi, asociatiile patronale, avem un comportament corect, comparativ cu multe alte tari.

R: Cum este implicat guvernul in dialogul social?

HM: Negocierile colective sunt lasate in seama actorilor sociali, dar atunci cand vine vorba de legislatie, statul se implica. De asemenea, statul are multe initiative pentru a indrepta piata muncii intr-o directie buna. De exemplu, in ultimii ani am avut o dezbatere foarte aprinsa in Norvegia pe problema “social dumping-ului”. Exista o temere ca lucratori din alte tari, mai ales din tarile din Europa de Est vor veni in Norvegia si vor fi dispusi sa lucreze pentru semnificativ mai putini bani. In acest gen de probleme sunt implicate si autoritatile, dar in general negocierile sunt lasate in seama partenerilor sociali.

R: Sistemul pare sa fie proiectat in favoarea angajatilor. Care este atitudinea intreprinderilor in legatura cu acest lucru?

HM: Cred ca te obisnuiesti cu acest lucru, iar situatia din prezent s-a dezvoltat intr-un context national. Legislatia poate fi perceputa uneori ca fiind foarte stricta si nu suficient de flexibila, de exemplu cand vine vorba de timpul de lucru. La fel, pentru a renunta la un angajat trebuie sa existe un motiv rezonabil, iar motivele care sunt considerate rezonabile sunt definite foarte strict. Pe de alta parte, si angajatorii au parte de un tratament corect: atunci cand conditiile economice sunt dificile, un angajator poate sa renunte la un angajat. Este un sistem foarte diferit de cele din Europa de Sud, de exemplu, unde angajatii care isi pierd locul de munca au dreptul la plati compensatorii. In Norvegia exista o perioada de preaviz, intre trei si sase luni, iar apoi trebuie sa iti cauti un alt loc de munca, fara nici un fel de plata compensatorie. Ne-ar placea uneori un sistem mai flexibil, dar sistemul este per ansamblu unul corect.

Multe companii straine care vin in Norvegia si afla ca trebuie sa implice angajatii in procesele de decizie sunt surprinse. Toate deciziile sunt luate in colaborare cu reprezentantii angajatilor, care au intotdeauna dreptul la opinii. Multe dintre directivele Uniunii Europene sunt implementate si in Norvegia, prin natura parteneriatului nostru cu UE in cadrul Spatiului Economic European (European Economic Area (EEA), in lb. engleza). In majoritatea domeniilor avem o legislatie comuna cu Uniunea Europeana. Chiar si asa, unele companii considera sistemul nostru drept unul dificil, mai ales in ceea ce priveste implicarea angajatilor.

R: Cum poate fi creat un sistem in care somajul este redus, veniturile sunt foarte ridicate, diferentele dintre venituri sunt mici si totusi companiile raman profitabile?

HM: Exista multi factori de luat in considerare, dar petrolul este un element foarte important. Rezervele petroliere norvegiene sunt extrem de importante pentru a crea un sistem de acest tip. Pentru lucratorii cu calificari reduse, salariile sunt foarte ridicate in Norvegia comparativ cu alte tari. Dar cand vine vorba de ingineri, de exemplu, situatia este opusa: un inginer norvegian nu este platit atat de mult. Din aceasta cauza avem o problema cu inginerii care parasesc tara pentru a-si gasi locuri de munca mai bine platite in alte tari. Avem o cultura puternic social-democrata. Comparativ cu alte tari, disparitatile sunt mici, dar acest lucru este posibil doar printr-o multitudine de factori care contribuie: petrolul, sectorul public foarte dezvoltat, sindicatele responsabile. Este de asemenea foarte important faptul ca actorii sociali sunt foarte bine organizati. Este un mod colectiv de a face lucrurile.

R: Credeti ca sistemul este sustenabil pe termen lung?

HM: Da, este posibil, dar cred ca in prezent sistemul functioneaza pentru ca, din punct de vedere demografic, o proportie foarte mare a populatiei este activa. Provocarea este valabila in toata Europa: vom avea prea multi oameni batrani si prea putini oameni activi care sa ii sustina. Sistemul de pensii in Norvegia a fost modificat pentru a fi mai sustenabil, de exemplu. Inainte, fiecare primea o pensie care reprezenta ~2/3 din salariul de dinainte de pensionare. Acum sistemul este bazat strict pe contributiile fiecarui angajat, care primeste inapoi exact ceea ce a contribuit. Angajatul este responsabil de propria pensie, cum se pregateste, cum isi investeste banii. Avem multe semnale care ne spun ca va fi foarte dificil sa pastram sistemul in forma actuala, pe fondul provocarilor demografice. Ca angajatori, este clar ca noi ne dorim schimbari mai rapide si mai radicale decat isi doresc sindicatele. Este normal ca sindicatele sa urmareasca interesele angajatilor iar noi pe cele ale angajatorilor.

O alta provocare este legata de econonomia duala a Norvegiei: pe de o parte avem o economie bazata pe petrol, cu toate industriile conexe, care este in continua crestere, in timp ce industriile traditionale, manufacturiere, au mari probleme. De exemplu silvicultura are mari dificultati. Provocarea este sa mentinem disparitatile la un nivel cat mai mic, pentru ca cererea de angajati este disproportionat de mare in sectorul petrolier. Avem doua directii, una care accelereaza si una care incetineste. Trebuie sa gasim o metoda prin care sa le armonizam.