Lupta impotriva "terorismului" va fi principala prioritate in cadrul G8 in 2013, anul in care Marea Britanie asigura presedintia grupului format din cele mai bogate tari, a anuntat premierul britanic David Cameron luni, la Londra, informeaza Mediafax.

"Voi folosi presedintia G8 in acest an pentru a asigura ca problema terorismului si modalitatea in care ii vom raspunde sa fie prioritatea programului nostru, asa cum ar trebui", a declarat Cameron in fata deputatilor britanici pe care i-a informat cu privire la rezultatul luarii de ostatici din Algeria.

"Aceasta amenintare (terorista), care este in curs de a evolua, necesita mai mult decat niciodata un raspuns international", a apreciat el.

Trei britanici au fost ucisi, iar alti trei sunt morti, probabil, dupa luarea de ostatici la un complex pentru exploatarea gazelor, in Algeria, care s-a incheiat intr-o baie de sange sambata, a repetat Cameron.

Urmatorul summit G8 se va desfasura in perioada 17-18 iunie in comitatul nord-irlandez Fermanagh.