Traficul auto si cel aerian vor fi perturbate sambata si duminica in nord-estul Marii Britanii, dar si in Londra, din cauza ninsorilor abundente, informeaza Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit unui comunicat al MAE citat de Agerpres, pana in prezent, niciunul dintre aeroporturile londoneze (Heathrow, Luton, Gatwick, Stansted, City) nu este inchis, dar cursele aeriene au intarzieri majore.

Cursele cu plecare din Bucuresti ar putea sa inregistreze intarzieri semnificative sau chiar sa fie anulate.

Cursele companiilor low cost spre Romania, cu plecare de pe aeroportul Luton, au decolat cu intarziere de aproximativ trei ore, mai informeaza MAE.

Pentru obtinerea unor informatii suplimentare cu privire la traficul rutier din Marea Britanie, Ministerul Afacerilor Externe recomanda consultarea site-ului http://www.highways.gov.uk/traffic-information.