Evreii din Europa isi au originea intr-un amestec de ascendente, cele mai multe provenind de la triburile din Caucaz care s-au convertit la iudaism si au creat un imperiu care a rezistat jumatate de mileniu, potrivit unui studiu genetic publicat miercuri in revista Genome Biology and Evolution de catre doctorul Eran Elhaik, indica AFP.

Foto AFPFoto: afp.google.com

Acest studiu, potrivit autorului sau, ar trebui sa clarifice contriversele despre originea evreilor europeni, care dateaza de peste doua secole.

Evreii de origine europeana, denumiti askenazi, reprezinta aproape 90% din cei peste 13 milioane de evrei care traiesc in prezent in lume. Potrivit asa-zisei ipoteze renane, askenazii sunt descendentii evreilor care au parasit Palestina dupa cucerirea musulmana din anul 638 e.n.

Ei s-au stabilit mai intai in sudul Europei, iar apoi, spre sfarsitul evului mediu, aproximativ 50.000 dintre ei s-au deplasat din provincia germana Renania spre Europa de Est, potrivit aceleiasi ipoteze.

Dar detractorii considera ca aceasta ipoteza nu este plauzibila, intrucat scenariul ar fi imposibil din punct de vedere demografic. O astfel de teorie ar presupune o explozie a populatiei evreilor din Europa de Est de la 50.000 de oameni in secolul al XV-lea la aproximativ 8 milioane de persoane la inceputul secolului al XX-lea.

Rata de natalitate ar fi fost astfel de 10 ori mai mare decat rata de natalitate a populatiilor locale non-evreiesti. Si acest fapt ar fi trebuit sa se produca in ciuda dificultatilor economice, a bolilor, a razboaielor si a masacrelor care au devastat comunitatile evreiesti.

Incercand sa clarifice lucrurile, autorii acestui studiu, publicat in revista britanica Genome Biology and Evolution, au comparat genomurile (genele care alcatuiesc patrimoniul genetic) a 1.287 de indivizi neinruditi intre ei, provenind din opt grupuri de populatii evreiesti, cu genomurile a 74 de persoane din afara comunitatii evreiesti.

Geneticianul Eran Elhaik, de la Scoala de sanatate publica John Hopkins, din orasul american Baltimore, a analizat cu mare atentie datele obtinute, in cautarea schimbarilor unice in codul ADN asociate cu originile geografice ale unui grup. Acesti indicatori au fost deja folositi in trecut pentru a face lumina asupra originii bascilor si a pigmeilor din centrul Africii.

In randul evreilor din Europa, geneticianul a descoperit semnaturi ancestrale care indica foarte clar regiunea Caucaz si, intr-o mai mica masura, spre Orientul Mijlociu.

Aceste rezultate, spune Eran Elhaik, sprijina teoria rivala ipotezei renane, cunoscuta sub numele de "ipoteza chazara".

Conform acestui concept, evreii din Europa de est descind din acei chazari - un amestec de clanuri turcice care s-au stabilit in Caucaz in primele secole ale erei noastre si, influentati de evreii din Palestina, s-au convertit la iudaism in secolul al VIII-lea. Evreii chazari au construit un imperiu infloritor, atragandu-i pe evreii din Mesopotamia si din Imperiul Bizantin.

Ei au prosperat atat de mult, incat au inceput sa se extinda si sa infiinteze colonii in regiunile unde se afla astazi Ungaria si Romania, plantand astfel semintele unei diaspore vaste.

Insa imperiul chazar s-a prabusit in secolul al XIII-lea, atacat de mongoli si slabit de epidemiile de ciuma neagra.

Evreii chazari au fugit spre vest, stabilindu-se in Regatul Polonez si in Ungaria, unde competentele lor din finante, economie si politica au fost foarte cautate. Potrivit ipotezei chazare, ei s-au raspandit apoi in Europa centrala si in cea occidentala.

"Am ajuns la concluzia ca genomul evreilor din Europa este un mozaic al unor populatii antice, inclusiv chazarii iudaizati, evrei greco-romani, evrei din Mesopotamia si din Palestina", a adeclarat Eran Elhaik.

"Structura populatiei a fost formata in Caucaz si pe malurile Volgai, cu radacini care se intindeau pana in regiunea Canaan si pe malurile Iordanului", a mai declarat geneticianul.

Eran Elhaik sustine ca istoria schitata in gene este sprijinita de descoperiri arheologice, de literatura evreiasca ce descrie convertirea chazarilor la iudaism, dar si de limba.

"Idis, limba evreilor din Europa centrala si de est, a inceput ca limba slava, inainte sa fie reclasificata".

Un alt argument pentru aceasta teorie ar fi faptul ca evreii europeni si grupurile lor ancestrale din Caucaz si Orientul Mijlociu "impart" un risc relativ ridicat de boli, cum ar fi fibroza chistica.