Sectiile de vot s-au deschis in Coreea de Sud pentru alegerile prezidentiale

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 19 decembrie 2012, 6:42 Actualitate | Internaţional


Sud coreenii au inceput sa voteze miercuri dimineata pentru a isi alege noul presedinte in cursul unui scrutin foarte strans care s-ar putea traduce in alegerea primei femei in aceasta functie in cadrul celei de-a patra economii a Asiei, relateaza AFP.

Sectiile de vot s-au deschis la ora 06:00 (23:00, marti, ora Romaniei) si se vor inchide la ora locala 18:00, aceasta zi fiind declarata zi libera pentru a permite celor 40,5 milioane de alegatori inscrisi sa isi indeplineasca responsabilitatile electorale, citeaza Mediafax.

Votantii trebuie sa aleaga intre candidata conservatoare a Partidului Noua frontiera (PNF), Park Geun-Hye, si adversarul liberal din cadrul principalului partid de opozitie, Moon Jae-In, un fost militant pentru Drepturile Omului.

Inainte de acest scrutin, diferenta intre cei doi candidati s-a redus, avansul mentinut de la inceputul campaniei in sondaje de catre Park Geun-Hye a scazut iar acum diferenta care ii separa pe cei doi candidati se situeaza in interiorul marjelor de eroare.

Considerati ca fiind candidati ai stagnarii de catre o parte a electoratului satul de coruptie si influenta marilor conglomerate, Park si Moon reflecta parcursul dificil al Coreei de Sud catre democratie, fiecare aflandu-se la capetele opuse ale spectrului.

Park Heun-Hye, in varsta de 60 de ani, este fiica lui Park Chung-Hee, care a condus in regim autocrat timp de18 ani pana cand a fost asasinat in 1979. Mama sa a fost ucisa cu cinci ani inainte de un militant sustinator al Coreei de Nord care il viza pe dictator.

Moon Jae-In, in varsta de 59 de ani, este la randul sau o figura relevanta a anilor negri, adversar notoriu al militarilor care a platit cu libertatea convingerile sale democratice in anii 1970.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















181 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by