Atacul comis vineri intr-o scoala primara din Connecticut (nord-estul SUA), soldat cu 27 de morti, dintre care majoritatea copii, este unul dintre cele mai sangeroase din ultimii 20 de ani din institutiile scolare si universitare, relateaza AFP, care prezinta o cronologie a acestor incidente, transmite Mediafax.

La modul general, fara a se limita la institutiile de invatamant, atacul armat cel mai sangeros din ultimii ani din lume ramane cel de pe insula Utoeya, in apropiere de Oslo, care s-a soldat cu 69 de morti in iulie 2011.

- 13 martie 1996 - MAREA BRITANIE/SCOTIA: 16 elevi si invatatoarea lor sunt ucisi intr-o scoala din Dunblane de un barbat cu probleme psihice care a intrat in sala de gimnastica avand asupra sa mai multe arme de foc. Barbatul se sinucide in urma atacului.

- 20 aprilie 1999 - SUA: Eric Harris, in varsta de 18 ani, si Dylan Klebold, de 17 ani, ucid prin impuscare 12 elevi ai liceului din Colombine si un profesor, apoi se sinucid.

- 26 aprilie 2002 - GERMANIA: 16 persoane, dintre care 12 profesori, sunt ucise intr-un liceu din Erfurt (est), de un barbat in varsta de 19 ani care se sinucide in urma atacului.

- 21 martie 2005 - SUA: Cel putin noua persoane sunt ucise si alte sapte ranite prin impuscare la Red Lake (Minnesota) de catre un licean care apoi se sinucide.

- 16 aprilie 2007 - SUA: Un barbat ucide 32 de persoane dupa care se sinucide in campusul universitatii Virginia Tech din Blacksburg (Virginia).

- 7 noiembrie 2007 - FINLANDA: opt persoane sunt ucise intr-un liceu din Tuusula (sud), de catre un tanar in varsta de 18 ani, care ulterior se sinucide.

- 23 septembrie 2008 - FINLANDA: noua elevi si un profesor sunt ucisi intr-un liceu profesional din Kauhajoki (sud-vest) de un student in varsta de 22 de ani care se sinucide ulterior.

- 11 martie 2009 - GERMANIA: 15 persoane - noua elevi si trei profesori de la un colegiu din Winnenden, in apropiere de Stuttgart (sud-vest), precum si trei trecatori - sunt ucise de un fost elev al institutiei de invatamant. Autorul atacului are 17 ani si se sinucide.

- 7 aprilie 2011 - BRAZILIA: Un tanar in varsta de 24 de ani deschide focul in fosta sa scoala publica din zona de est a Rio, ucigand zece elevi si ranind alte 18 persoane, inainte de a se sinucide.

- 2 aprilie 2012 - SUA: Un barbat ucide o receptionera si sase studenti intr-o universitate din Oakland in California (vestul Statelor Unite).